O echipă de cercetători a aprofundat mai mult această idee, cum că stima de sine ar fi un factor atât de important pentru viaţa noastră. Rezultatele cercetărilor au fost publicate în revista “Scentific American”, în anul 2005. În această revistă scrie că „întărirea stimei de sine a devenit o preocupare naţională. Şi totuşi, surprinzător, cercetările arată că aceste eforturi de a creşte stima de sine au o valoare mică în progresul academic ori în prevenirea unor comportamente indezirabile”.

Fitness pentru psihic

În cultura occidentală, stima de sine, creşterea stimei de sine reprezintă aproape un „rezumatul succesului”. Încă de la vârste mici, copiilor li se transmite ideea de a avea încredere nelimitată în propriile capacităţi, de a-şi menţine o stimă de sine crescută, indiferent de situaţie. Din această perspectivă, a avea o imagine de sine pozitivă reprezintă „cheia succesului”, a eficienţei şi a fericirii. Într-o astfel de cultură, în care individualismul, autoeficienţa şi autosuficienţa reprezintă valori importante, a avea o imagine de sine pozitivă, a putea afişa un zâmbet mulţumit şi atunci când îi priveşti pe ceilalţi, şi atunci când te priveşti în oglindă, este cel mai important ingredient. În acest sens, propunerea şi exersarea unor tehnici de creştere a stimei de sine a devenit echivalentul, la nivel psihic, al programelor de fitness. Aşteptările şi speranţele puse în astfel de tehnici sunt foarte mari, cu atât mai mult cu cât succesul pe care acestea îl promit este unul pe măsură. Şi la noi a început să pătrundă, chiar să se impună în anumite medii, această tendinţă existentă în societatea americană, considerată şi sub acest aspect societatea tuturor posibilităţilor. Şi în librăriile din România au apărut numeroase cărţi şi casete video în care ne sunt propuse etape clare de urmat pentru creşterea stimei de sine, soluţii ale succesului.

Mesaje pozitive cu efecte negative

Aparent, nu ar fi nimic rău în asta dacă nu s-ar propune prin asta un fel de acoperire a propriilor stări şi sentimente şi îngroparea lor sub lozinci de genul „sunt foarte mulţumit/ mulţumită de mine”, chiar şi în situaţiile în care de fapt suntem nemulţumiţi de lucruri esenţiale sau „sunt cel mai bun/bună”, când tocmai am avut o nereuşită. Aceasta ar însemna de fapt să ne punem şi faţă de noi înşine o mască de mulţumire, să nu ne ascultăm cu adevărat, să ne minţim şi să nu vedem care sunt şi aspectele care merită îmbunătăţite. În acest mod putem trăi sentimente de dezamăgire în momentul în care, deşi ne cultivăm o stimă de sine crescută, rezultatele obţinute de noi în diverse activităţi nu sunt pe măsura aşteptărilor.

Şi în relaţiile cu semenii noştri, o creştere artificială a stimei de sine, prin mesaje pozitive pe care ni le adresăm în mod mecanic, poate avea efecte negative. Până la un punct, energia pe care ne-o dă imaginea bună despre propria persoană poate fi considerată plăcută, tonică. Este posibil însă să cădem în extrema de a ne considera superiori celorlalţi, şi asta să ducă la o răcire a relaţiilor, la sentimente de stânjeneală şi reacţii de evitare din partea celor din jur. 

Soluţia: imaginea de sine echilibrată

Stima noastră de sine este, în mod realist, în strânsă legătură cu succesele, realizările noastre, reprezentând un barometru în acest sens. În acest context, ar fi mai de folos ca, în momentele în care simţim că stima noastră de sine este scăzută, să înţelegem care este adevărata cauză şi să vedem în ce domeniu al vieţii noastre este important să facem schimbări.

De asemenea, o perspectivă de folos, care duce la apariţia unui sentiment real de mulţumire şi la o imagine de sine pozitivă, este cea oferită de învăţătura ortodoxă. Astfel, dacă am deveni conştienţi de toţi „talanţii”, toate darurile pe care ni le-a oferit Dumnezeu, am deveni mai conştienţi şi de valoarea noastră, fără a deveni însă pasivi şi a risca astfel să „îngropăm talanţii”.

Mai importantă decât creşterea nediscriminativă a stimei de sine şi a sentimentului că eşti mulţumit de tine aşa cum eşti, indiferent de ceea ce faci, ar fi aprecierea noastră pentru ceea ce este valoros în noi şi acceptarea că, într-adevăr, există în noi şi părţi mai puţin luminoase. O altă extremă, deloc dorită, ar fi cea în care, având o stimă de sine scăzută, ne-am centra doar pe aspectele personale mai puţin plăcute, am ignora calităţile şi am considera că „nu suntem buni de nimic”.

Soluţia ar fi formarea unei imagini de sine echilibrate, cunoaşterea atât a atuurilor personale, cât şi a aspectelor perfectibile şi păstrarea nădejdii că Dumnezeu ne va ajuta să devenim, aşa cum de altfel am fost creaţi, după chipul Său, spre asemănarea cu El.