Cine pleacă pentru un timp din casa şi patria sa şi trăieşte într-o ţară străină, acela este socotit venetic sau călător, aşa cum este rusul care se stabileşte în Italia sau într-un alt pământ. Tot aşa şi creştinul, îndepărtat de Patria cerească şi trăind în această lume mult pătimitoare, este străin sau călător. Apostolul vorbeşte despre aceasta cu credinţă: „Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie" (Evr. 13: 14). Sfântul Proroc David mărturiseşte şi el aceasta: „Căci străin sunt eu la Tine şi străin ca toţi părinţii mei" (Psalm 38:17). Şi încă se roagă: „Străin sunt eu pe pământ, să nu ascunzi de la mine poruncile Tale" (Psalm 118:19).

Călătorul, trăind în pământ străin, depune toate eforturile pentru a lucra şi a săvârşi cele pentru care se află în acel pământ. Tot aşa şi creştinii, chemaţi prin cuvântul dumnezeiesc şi înnoiţi prin Sfântul Botez spre viaţa veşnică, se ostenesc ca să nu se lipsească de viaţa veşnică, pe care aici, în această lume, pot fie s-o dobândească, fie s-o piardă.

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2008, p. 70)