Student teolog în Kenya, apostol în Rwanda, ortodox pretutindeni
Ieronimos Habimana este student la Seminarul Teologic din Kenya și se pregătește să devină preot. Vrea ca apoi să se întoarcă în țara lui, Rwanda, și să propovăduiască acolo credința ortodoxă. Același gând îl au și colegii săi, veniți la studii din toată Africa. Îl întreb dacă se simte ca un apostol și-mi zâmbește cu oarecare mândrie, dar și cu smerenie.
E o fire calmă, e cumpătat și pune suflet în fiecare cuvânt pe care-l rostește. A și avut de la cine să învețe. „Preasfințitul Inochentie, Episcopul ortodox de Burundi şi Rwanda, a acordat atenție deosebită oamenilor și sufletelor lor. Eu am fost botezat acum trei ani și sunt foarte fericit să fiu ortodox, pentru că aceasta este viața cea adevărată”.
Nu se sfiește să spună asta, deși provine dintr-o familie în care tatăl este pastor anglican. „Tatăl meu a spus doar Dumnezeu e bun! și m-a lăsat să-mi urmez drumul. Îmi iubesc familia, părinții și frații sunt foarte importanți pentru mine și mă bucur că mi-au oferit libertate într-o decizie atât de importantă”, spune Ieronimos.
Din fericire, în țara lui toți ortodocșii sunt liberi să-și trăiască credința. E pace și liniște. Slujbele se țin încă în case mici, dar visurile-s mari. „E uimitor să văd biserici atât de frumoase în Iași, mi le doresc și în țara mea. Deocamdată nu e posibil, dar știu că pas cu pas, prin muncă și credință, visurile se împlinesc”.
*** În perioada 1-4 septembrie, 6000 de tineri din întreaga lume se află la Iaşi, la Întâlnirea Internaţională a Tinerilor Ortodocși.
În familie, la Sfânta Parascheva
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro