Ochii noştri, prin ei înşişi, văd atât cât văd şi ochelarii noştri. Urechile noastre, prin ele însele, aud tot atât cât aude şi receptorul metalic. Limba noastră, prin ea însăşi, vorbeşte tot atât de lămurit pe cât şi limba clopotului. De aceea, ce vede sufletul nostru văd şi ochii noştri. De aceea, ce aude sufletul nostru aud şi urechile noastre. De aceea – pentru că sufletul poartă înţelegerea şi limba vorbeşte cu înţeles. Dacă ochii noştri ar fi ca lacul, fără suflet, ei ar vedea precum vede lacul. Dacă urechile noastre ar fi ca peşterile, fără suflet, ele ar auzi tot atât cât aud şi peşterile. Dacă limba noastră ar fi răsunătoare precum limba fără suflet a clopotului, ea ar vorbi tot atât cât vorbeşte şi limba clopotului.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Gânduri despre bine și rău, Editura Predania, București,  2009, pp. 16-17)