Sunt o tânără de 35 de ani și am doi copii. Aș dori să vă întreb de ce mintea mea este în întuneric, adică cu ochii minții nu văd lumina.

Maica Siluana: E… pentru că n-am făcut curat. Când nu mai văd bine, eu îmi dau seama că nu mi-am mai șters lentilele ochelarilor de mult. Nu văd bine. Când mă stropește cineva așa, când mai plâng eu și am sare în lacrimi, nu se mai vede nimic. Dacă nu spălăm geamurile nu se vede lumina zilei. Dacă nu spălăm ferestrele minții noastre, lentilele ochilor minții noastre, nu vedem lumina. Mintea noastră este în întunericul gândurilor, grijilor. E nevoie să curățăm această lentilă cu puțină tăcere. Dacă dumneavoastră învățați să tăceți, întâi 5 minute pe zi, apoi 10, apoi 15 și dacă veți ajunge la performanța aceasta de o jumătate de oră pe zi de tăcere – poate nu toată odată – veți vedea lumină mare. Dar sigur, participând mai întâi activ acolo unde se vede Lumina: la Sfânta Liturghie! Acolo spunem, chiar dacă ni se pare că mințim sau că exagerăm: „Am văzut Lumina cea adevărată…”! Cu ochii mei trupești poate n-am văzut nimic, dar cânt cu drag și cred asta. De ce? Pentru că în mine cineva a văzut. Adâncul meu a văzut! Duhul meu a văzut! Va veni vremea în care și ochii mei fizici vor vedea. Mulțumesc lui Dumnezeu că n-am vedenii, că nu știu eu să discern ce se vede. Acolo la Sfânta Liturghie noi primim puteri pentru ochii cu care vom vedea. Un prunc în pântecele mamei nu vede lumina zilei, dar își face ochii cu care o va vedea. Noi suntem prunci în burtica mamei noastre, Sfânta Biserică, și dacă acum lucrăm prin credință la facerea acelor ochi, când ne vom naște o să vedem Lumina după care tânjim. Și să nu credeți că în pântecele mamei noi nu trăim și nu avem sentimente. Nu. Participăm la viața de familie, suntem foarte implicați, doar că nu vedem, nu? Dar auzim și participăm mult. Așa că, vă rog să îndrăzniți să credeți și să lucrați prin credință la cele ce nu se văd!