Părintele Mihai Drigă s-a născut în anul 1954 în localitatea Dienci, județul Olt. După absolvirea cursurilor Seminarului Teologic din Craiova (1974) și pe cele ale Institutului Teologic Universitar din Bucureşti, este hirotonit preot (1980) de către vrednicul de pomenire, episcopul Gherasim de Vâlcea. În același an, este admis la cursurile de doctorat ale instituției academice bucureștene amintite. Între anii 1982-1983 a beneficiat de o bursă pentru specializarea în Istorie Bizantină, la Institutul Ecumenic din Bossey - Geneva. La sfatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci profesor al reputatei instituții academice de la Geneva, merge la Bari pentru a-și finaliza studiile. Aici, la cererea unui grup de creștini ortodocși români,înființează în 1983 Parohia „Sfânta Treime” din Bari.

Părinte, cred că ar fi interesant să ne povestiți cum aţi ajuns în Italia?

Dumnezeu mi-a îndrumat pașii pe aceste meleaguri printr-o bursă de studii. Înainte de a ajunge aici, am studiat ceva timp în Elveția. Apoi, după ce am terminat acele cursuri, a trebuit să merg la o altă facultate unde se preda Istoria Bizantină pentru a-mi finaliza teza de doctorat. În acest sens, am fost sfătuit de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel dimpreună cu părintele Dumitru Popescu, pe atunci profesori la Institutul Ecumenic din Bossey - Geneva, să merg la Bari, pentru că acolo se află o facultate foarte bună pe domeniile Patrologie și Bizantinologie. Astfel, pe pământ italian am călcat pentru prima dată pe 1 martie 1983.

Cum ați format parohia?

Întrucât la Bari, am găsit câțiva români care-și doreau un preot slujitor, am cerut Patriarhiei Române înființarea unei parohii. Lucru care s-a întâmplat în același an. O bună perioadă de timp am slujit în Cripta unde se află moaștele Sfântului Nicolae. Deoarece încet-încet grupul nostru s-a mărit, în 2007 ne-am mutat peste drum, în biserica Sfântul Grigorie.

În anul 2009 am obţinut de la Primăria din Bari un teren pe care ne doream să construim o biserică. Am obţinut pământul, toate procedurile mergeau foarte bine. Sincer să fiu mi se părea prea ușor! Însă, la final ne-am împotmolit. Atunci, preotul catolic de la Catedrala Episcopală din Bari, ne-a dat ideea de a cumpăra un locaş de rugăciune. Din acel moment, am început să căutăm nişte spaţii în vederea cumpărării. Am văzut mai multe, dar nu ne-a plăcut niciunul. Când am ajuns aici, acesta ne-a cucerit! Pe 5 noiembrie 2015 am făcut inaugurarea oficială a noului loc de rugăciune al parohiei noastre, la care a participat Preasfințitul Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, preoți din zonă și autorităţile civile și militare locale.

Practic, ce înseamnă să formezi o parohie în diaspora?

Nu este simplu, pentru că pastorația de aici este diferită faţă de cea din ţară. În ţară bat clopotele și oamenii vin la biserică. Aici este preotul care se duce să-i caute şi să-i adune pe creștini. Greutatea cea mai mare este să cunoști două, trei familii dintr-un oraş, după care încerci să-i catehizezi arătându-le ce înseamnă să ai un loc de rugăciune în limba maternă. Acest nucleu va deveni temelia viitoarei parohii. Vreau să vă spun că sudul diferă foarte mult de nordul Italiei, din punct de vedere demografic. În nord, parohiile sunt în orașe. În sud, avem parohii în oraşul care este cap de provincie. Acesta poate fi comparat cu farul din port. De exemplu, slujim la Bari Sfânta Liturghie, dar noi în fiecare săptămână mergem într-un alt orășel seara, atunci când oamenii se pot aduna, şi facem un acatist, un paraclis, pomenirea morţilor, un pic de cateheză, împărtășim copiii și în felul acesta ţinem legătura. Aşa am început de fapt şi cu parohiile pe care le-am format. Când grupul se mărește, creăm parohia.

Cât de important este Consiliul parohial în formarea şi dezvoltarea parohiei?

Consiliul parohial este foarte important, deoarece el reprezintă coloanele, sau pereții de susținere ai viitoarei construcţii. În diaspora este greu să găseşti oameni. Dar, după ce ai găsit trei, patru persoane, lucrurile încep să meargă bine.

Ținând cont de experiența pe care o aveți, cum credeți că ar putea fi implicați credincioşii în cât mai multe activităţi?

Nu este dificil! Aş putea spune că noi preoţii avem un păcat, de fapt același pe care-l au şi preoţii catolici și anume, dorinţa de a acapara totul în mâna noastră. Când vrei să ții totul în mână nu lași pe cel de lângă tine să crească, şi atunci te simți singur, neajutorat, iar rezultatele sunt minime. Cred că trebuie să avem câțiva credincioși de bază, formați într-o anumită direcție, care ne pot ajuta în fel de fel de situații. Să știți că omul dacă-l însărcinezi cu ceva se simte cinstit, onorat, deoarece face pentru Dumnezeu. De multe ori dă mai mult decât ne așteptăm noi. Trebuie să ieşim din mentalitatea de a ţine totul în mână, de a avea frica asta că dacă nu trec toate pe la mine nu se împlinesc. Este adevărat că multe lucruri trebuie supravegheate. Dar în parohie trebuie implicați creștinii noștri în cât mai multe activități.

Slujirea Sfintei Liturghii este una dintre componentele indispensabile misiunii. Cât de des recomandați preoților tineri să slujească în timpul săptămânii?

În afară de duminică, ar fi bine în timpul săptămânii să slujească măcar o dată. Este foarte importantă Sfânta Liturghie din timpul săptămânii, deoarece creşterea duhovnicească este asemeni vieţii sportivului. Nu poţi intra pe teren dacă nu te antrenezi, dacă tu nu te întăreşti cu Hristos. Cum poți să-i întărești pe cei care vin la tine dacă tu ești slab în Hristos? Și mai este un lucru - slujba din timpul săptămânii, ca preot, o trăieşti altfel deoarece este mult mai intimă. Este asemeni acelor momente dragi când te întâlnești cu familia restrânsă. Și asta te ajută foarte mult, te încarcă!

Din punct de vedere misionar care este cea mai mare realizare?

Faptul că am reuşit să semănăm cuvântul lui Dumnezeu de la Roma în jos. Acesta este lucrul care mă bucură foarte mult. Pentru a fi mai concret, menționez câteva parohii care-mi vin acum în minte: Roma, Napoli, Trani, Cerignola, Foggia, Lecce, etc. Pe lângă acestea și punctele unde merg preoții din protopopiatul nostru să slujească, sunt toate create de mine. Pe șase decembrie, de Sfântul Nicolae, sunt persoane care vin din Calabria sau Sicilia, pe care i-am cununat eu acum douăzeci de ani și-mi spun: „Părinte, o dată pe an venim să vă vedem. Ne simțim legaţi de dumneavoastră!”. Acesta este un semn pentru mine că am plantat ceva, iar acel om a transmis ceva şi celorlalți și aşa, s-a creat acolo un grup care-L slăvește pe Dumnezeu.

(Interviu realizat de Pr. Ioan Haba cu părintele Mihai Drigă, parohul Bisericii Ortodoxe Române „Sfânta Treime” din Bari)