Îl iubim pe celălalt aşa cum este, dar şi aşa cum este chemat să devină. Cel de lângă noi nu este gata şi eu îl privesc şi în perspectiva a ceea ce va fi. Asta mă ajută să nu judec felul în care este acum, mai ales dacă se încăpăţânează să rămână aşa, să-şi rateze devenirea. În acelaşi timp mă ajută şi mă face responsabil  în slujirea pe care i-o datorez în această  perspectivă. A iubi pe cineva aşa cum este nu înseamnă a-i tolera violenţa sau iresponsabilitatea, de exemplu, ci, dimpotrivă, a-l ajuta să-şi dorească să vină pe Cale prin răbdarea mea iubitoare şi prin comunicare cu rugăciune în duh şi adevăr. Asta poate însemna uneori mustrare, îndemn, pedepsire sau chiar întreruperea relaţiei, dacă ea e distructivă. Dacă, de exemplu, un bărbat îi cere unei femei lucruri împotriva firii sau a demnitaţii sale în numele iubirii, femeia are datoria nu doar să refuze sau să se apere, ci să se şi despartă de acest bărbat şi să continue să-l iubească doar cu rugăciunea şi nejudecarea. Aici e o mare taină a iubirii de aproapele pe care nu o putem trăi fără lucrarea harului.

(Monahia Siluana Vlad, Gânduri din încredinţare, Editura Doxologia 2012, pp. 109-110)