„Taina mântuirii nu se termină pe Golgota, ci când ultimul om se va face părtaș mântuirii”, a afirmat PS Nichifor Botoșăneanul la Denia celor 12 Evanghelii
Catedrala Mitropolitană din Iași a devenit neîncăpătoare ieri, 9 aprilie, la ceas de seară, cu prilejul Deniei celor 12 Evanghelii. Slujba Sfintelor și Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, împreună cu slujitorii sfântului lăcaș. În cuvântul de învățătură, ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți să devină mărturisitori ai biruinței Domnului, ai Învierii Lui.
În toate lăcașurile de cult ortodoxe s-a oficiat, în Joia Mare, Denia din Sfânta şi Marea Vineri, numită şi „Denia celor 12 Evanghelii” sau „Slujba Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri”. Denia are ca elemente specifice citirea textelor evanghelice care prezintă pătimirile Domnului Iisus Hristos şi scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în mijlocul bisericii. Potrivit rânduielilor tipiconale, după citirea celei de-a cincea Evanghelii, Părintele Episcop-vicar a purtat pe umeri Sfânta Cruce din altarul catedralei și a așezat-o în mijlocul credincioșilor.
La finalul slujbei, Preasfinția Sa a rostit un scurt cuvânt prin care i-a îndemnat pe credincioși să devină mărturisitori puternici și îndrăzneți, precum au devenit Sfinții Apostoli văzând Învierea Mântuitorului Hristos:
Suntem astăzi împreună să înțelegem că Taina mântuirii nu se termină pe Golgota, ci ea se termină când ultimul om se va face părtaș mântuirii la a doua venire a lui Hristos. Taina mântuirii este cea care lucrează în istorie cu fiecare dintre noi. Pentru fiecare dintre noi, Domnul a urcat durerea Golgotei și a purtat biruința asupra demonului, învățându-ne și întărind prin acestea cuvântul învățăturii sale, „Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!” (Ioan 16:33). Nu este o biruință care se face cu sabia, nu este o biruință care se face cu iscusimea minții, nu este o biruință care se face cu abilități și tehnici omenești, ci o biruință a smereniei, o biruință a credinței, o biruință a întâlnirii între om și Dumnezeu la care Dumnezeu ne cheamă. Acestea de le vom trăi drept, iubiți credincioși, ne vom face noi înșine purtători biruinței și se va împlini și noi Taina mântuirii pe care Domnul o răvnește cu fiecare dintre noi. Așa cum Sfântul Evanghelist Ioan afirma „ Acestea am scris vouă, care credeţi în numele Fiului lui Dumnezeu, ca să ştiţi că aveţi viaţă veşnică” (I Ioan 5:13), suntem chemați să primim cuvântul acestei mărturii, să-l experimentăm în viața noastră, să-l trăim și să devenim noi înșine martori ai puterii lui Dumnezeu, să devenim noi înșine martorii Învierii, să ducem mai departe adevărul credinței și să-l mărturim prin viața noastră. Această zi ne cheamă să înțelegem deopotrivă faptul istoric, adevărul credinței, adevărul întrupării Domnului, pe de altă parte, Taina la care suntem chemați să fim părtași. De aceea, nu doar să auzim cuvântul în această seară, ci să-l punem la inima noastră, rugându-ne Domnului să-l facă lucrător, să ne schimbe, să ne înnoiască, să ne facă din slabi și îndoielnici, precum vedem că Petru s-a cunoscut și s-a recunoscut, deși nu voia această slăbiciune, să ne facă din slabi și îndoielnici puternici, precum Petru a devenit privind Taina Învierii, să ne facă din neputincioși și fricoși oameni îndrăzneți, oameni înțelegători, că mărturia lui Dumnezeu adevărată este și cei ce credem acestei mărturii, cei ce începem să trăim statornic în adevărul Domnului, devenim mărturisitori, precum Sfinții Apostoli.
Astăzi, Denia din Sfânta și marea zi Sâmbătă va avea loc începând cu ora 18.00, în cadrul căreia se va cânta Prohodul Domnului nostru Iisus Hristos.
Duminica Sfintei Învieri la Iași
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji Sfânta Liturghie, începând cu ora 00.00, la Catedrala Mitropolitană, cu prilejul Praznicului Învierii Domnului, iar de la ora 12.00 va sluji, alături de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Vecernia zilei de luni din Săptămâna Luminată (A doua Înviere).
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va sluji Sfânta Liturghie la Parohia „Izvorul Tămăduirii și Sfântul Haralambie” din Protopopiatul Botoșani.
Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă și în acest an în România, continuând tradiția inaugurată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în 2009. În seara Sâmbetei Mari, lumina pascală va ajunge la Aeroportul Internațional „Otopeni”, urmând să fie distribuită tuturor eparhiilor și parohiilor din cuprinsul Patriarhiei Române.
