Dar, s-ar putea pune întrebarea, oare zidirile lui Dumnezeu nu trebuie să aibă sens şi din punct de vedere „natural”? De ce dar a făcut Dumnezeu un corp atât de uriaş ca soarele să slujească unui corp aşa de mic precum pământul? N-ar fi putut oare să-şi păstreze energia şi să facă un soare ceva mai apropiat de mărimea pământului?

Putem, desigur, să concepem un soare mult mai mic decât cel pe care-l cunoaştem şi mult mai apropiat de pământ, păstrându-şi, în acelaşi timp, mărimea aparentă văzută de pe pământ. Dar un astfel de soare şi-ar risipi energia mult mai repede decât o face soarele nostru prezent. E vădit că Dumnezeu a făcut soarele la dimensiunea şi la distanţa de pământ necesară, spre a da pământului cantitatea de lumină şi căldură de care are nevoie spre a întreţine viaţa până la sfârşitul veacului, când „soarele se va întuneca” (Mat. 22, 30). Mai mult, Dumnezeu a făcut împărţirea omului în bărbat şi femeie prevăzând căderea omului şi faptul că înmulţirea omenirii va avea nevoie de o modalitate pătimaşă de procreare.

Dacă-i aşa, oare nu s-ar putea ca şi soarele şi luna să nu fi făcut parte din „imaginea” iniţială a lui Dumnezeu asupra zidirii Sale, ci să fi fost făcute doar spre a însemna zilele şi lunile și anii stării căzute a omului? Lumina originară, creată în Ziua întâi, nu avea nevoie de un corp care să o cuprindă. La sfârşitul lumii, soarele se va întuneca, şi luna nu-şi va da lumina sa, şi stelele vor cădea din cer (Mat. 22, 30); iar în împărăţia Cerurilor, la fel ca în Ziua întâi a Facerii, va fi din nou lumină fără soare şi lună - căci cetatea nu are trebuinţă de soare, nici de lună ca să lumineze întru ea, că slava lui Dumnezeu a luminat-o pre ea (Apoc. 21, 23).

Dar acestea sunt taine asupra cărora nu putem face decât presupuneri.

(Ieromonah Serafim Rose, Cartea facerii, crearea lumii noi și întâiul om: perspectiva creștin-ortodoxă, traducere din limba engleză de Constantin Făgețan, Ed. a 2-a, rev., Editura Sophia, București, 2011, p. 85-86)