De ce sunt stropite cu vin trupul celui adormit și pomenile?

 

Obiceiul de a aduce vin la înmormântare şi la parastas şi de a turna din el cruciş peste trupul mortului sau peste groapă (la cimitir) sau pe darurile aduse și puse pe masă, reprezintă o datină foarte veche, simbolizând aromatele şi balsamul cu care a fost uns Trupul Domnului. Turnarea vinului peste trupul sau mormântul repausatului este și preînchipuirea nemuririi sau a învierii pentru viaţa cea veşnică, pe care o nădăjduim.

După credinţa creştină, viaţa omului nu se sfârşeşte cu moartea trupului; sufletul îşi continuă existenţa şi dincolo de hotarele vieţii pămanteşti, într-o altă viaţă. De aceea, Biserica nu-i dă uitării pe cei morţi, nici după înmormântarea lor. Purtarea ei de grijă se întinde şi dincolo de pragul mormântului, pomenindu-i pururea pe cei răposaţi, rugându-se şi mijlocind pentru odihna şi pentru iertarea păcatelor lor, atât în rugăciunile şi cântările din slujbele în care Biserica face pomenirea generală a tuturor morţilor, cât şi în ierurgiile speciale, alcătuite de Biserică pentru pomenirea individuală a morţilor.

O slujbă sau o ierurgie specială pe care Biserica o face pentru cei morţi, după înmormântarea lor, se numeşte parastas (care înseamnă: înfăţişare înaintea cuiva, mijlocire, deci mijlocire la Dumnezeu pentru cei morţi). Parastasul (numit uneori şi Panihida mare) se săvârşeşte fie la casa mortului (mai ales îndată după înmormântare), fie la biserică, după sfârşitul Liturghiei sau după Rugăciunea amvonului, fie la mormânt. La această slujbă sunt necesare câteva obiecte funerare, dar și unele daruri din roadele pământului, special pregătite pentru acest moment.

Unul dintre aceste daruri este rodul viței de vie, vinul prezent la această slujbă, datorită faptului că el reprezintă sângele ce dă viață trupului, și după Cina cea de Taină, și sufletului, prin transformarea lui în Sângele Mântuitorului Hristos, din care noi ne împărtășim spre veșnicie. Astfel, obiceiul de a aduce vin la înmormântare şi la parastas şi de a turna din el cruciş peste trupul mortului sau peste groapă (la cimitir) sau pe darurile aduse și puse pe masă, reprezintă o datină foarte veche, fiind o prelungire a libaţiunilor (stropirilor) de vin, pe care strămoşii noştri romani le făceau pe mormintele morţilor. La noi, stropirea aceasta a căpătat însă o semnificaţie creştină, simbolizând aromatele şi balsamul cu care a fost uns Trupul Domnului. Totodată, vinul, care este „sângele” strugurelui, este şi simbolul sângelui, adică al sevei de viaţă care curge prin mădularele trupului omenesc şi îl însufleţeşte. Turnarea lui peste trupul sau mormântul mortului este, deci, prin analogie cu Sfântul Sânge din Sfintele Taine, preînchipuirea nemuririi sau a învierii pentru viaţa cea veşnică, pe care o nădăjduim.

În unele părţi, vinul este amestecat cu untdelemn, şi atunci stropirea trupului mortului (sau a gropii sau a pomenilor) cu el este simbolul curăţirii trupului de întinăciunea păcatelor din viaţă („Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi”), iar în alte părţi vinul e înlocuit cu apă îndulcită cu miere, ori cu agheasmă şi poartă numele de paos sau paus, de la cuvântul latinesc pausimt (încetare, odihnă, moarte), de unde şi cuvântul românesc de repausat sau răposat.

(Preot Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, pp. 399-400)

De la același autor

Ultimele din categorie