Tradiția poporului român, înrădăcinată în viața cotidiană agrară, a adăugat momentului trecerii la cele veșnice a unui creștin anumite practici și obiceiuri care, de cele mai multe ori, nu își găsesc argumentarea în teologia creștină. Dintre acestea, trei sunt cele mai folosite. Ele nu au, însă, niciun folos pentru sufletul celui adormit – și-i abat pe cei încă vii de la rugăciune și de la lucrurile cu adevărat importante.

• Punerea diferitelor obiecte în buzunarul celui adormit (ac, aţă, bani etc.)

Teologia creștină, bazată pe Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, a învățat dintotdeauna că trecerea din viața pământească spre Împărăția lui Dumnezeu nu este legată de niciun lucru material. Doar faptele bune săvârșite în această viață ne pot folosi în fața lui Dumnezeu.

• Acoperirea oglinzilor din casa în care este așezat cel adormit

Sufletul celui adormit nu are materialitate, deci nu se poate reflecta în oglinzile din casă. Conform istoricilor, acest obicei s-a menținut din religiile misterice ale Greciei Antice, care vedeau în oglindă o capcană pentru cel care murea.

• În casa celui decedat nu trebuie să fie lacăte închise

Acest obicei prevede că sufletul poate fi reținut în lumea materială. Pe același considerent, creștinismul a învățat că sufletul despărțit de trup merge în Împărăția lui Dumnezeu, „în corturile sfinților (…) sufletul lui să se așeze cu sfinții care din veac au binevoit Ție, iar trupul să se dea firii celei zidite de Tine”, așa cum precizează rugăciunea liturgică.