Rugăciunile pe care le invocăm în cadrul acestei slujbe redau, de fapt, bucuria duhovnicească pe care un suflet credincios o aşteaptă după ieşirea din viaţa aceasta. Ea se pregustă, de fapt, încă de aici, prin modul cum ne organizăm viaţa, dacă o acordăm la voia şi la poruncile lui Dumnezeu. Totodată, această bucurie nu ar fi fost posibilă fără intervenţia lui Dumnezeu, Care S-a întrupat, a fost răstignit şi a înviat „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire”.

Din acest motiv, toţi cei care „ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc” trec din viaţa aceasta „întru nădejdea Învierii şi a vieţii celei veşnice”. Bucuria lor este dată de efectul permanent al Învierii Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, aspect concretizat şi în slujba parastasului, atunci când se face ridicarea ofrandelor şi se cântă „Veşnică pomenire”.

În anumite situații, în locul tricântării „Veşnica pomenire”, la cea de-a treia stare, când preotul rosteşte „Pomenirea lor din neam în neam şi le fă lor, Doamne, veşnică pomenire!”, tot poporul cântă Troparul Învierii Domnului: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.