Ritualul de pecetluire a mormântului

 

Pecetluirea gropii la înmormântare nu e doar un act simplu marcat deasupra mormântului, ci un semn văzut al desprinderii acelei persoane de cele materiale până la învierea cea de obște. E pecetluirea acestei desprinderi, atât pentru cel care și-a dat duhul, cât și pentru cei apropiați care participă la înmormântare.

După săvârșirea slujbei înmormântării și după ce sicriul cu cel adormit a fost pus în groapă, mai înainte de a se acoperi cu pământ, preotul pecetluiește groapa, luând cu o lopată țărână din pereții ei, de la cap, de la picioare, din dreapta și din stânga, rostind solemn: „Se pecetluiește groapa robului lui Dumnezeu (N), până la a doua venire: În numele Tatălui. Amin. Și a Fiului. Amin. Și a Duhului Sfânt. Amin. Acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”.

După unele tradiții se crede și se spune că preotul de aceea face cruce și pecetluiește mormântul, pentru că el, prin aceasta, însemnează locul pentru ca la a doua venire sufletul să afle corpul său și să se poată întrupa. Dacă n-ar face crucea aceasta, se spune că sufletul n-ar nimeri corpul. În același timp, când face preotul crucea, zice îngerul către suflet: „Vezi, suflete, unde-ți e trupul, caută bine ca la o a doua venire să știi unde e îngropat și să-l poți afla”.

Desigur, acest ritual reprezintă doar o tradiție, nefiind o realitate certă. Atunci când vom învia, nu știm exact cum va fi, cum ne vom aduna. Unii teologi ortodocși, între care și teologul rus Vladimir Lossky, vorbesc de o „pecete a persoanei” imprimată pe toate cele ale omului. Persoana umană este unică și ea cumva marchează, lasă o pecete a persoanei (a ipostasului) pe fiecare parte componentă a trupului său, astfel încât la înviere persoana își va chema ce e al său, se va întregi cu ușurință. Așadar, pecetluirea gropii la înmormântare nu e doar un act simplu marcat deasupra mormântului, ci un semn văzut al desprinderii acelei persoane de cele materiale până la învierea cea de obște. E pecetluirea acestei desprinderi, atât pentru cel care și-a dat duhul, cât și pentru cei apropiați care participă la înmormântare. Aceasta nu are nici o legătură cu vreun simbolism metaforic și fără conținut real, ci este înțelegerea duhovnicească a unor realități spirituale, în armonie cu restul slujbei și cu tradiția Bisericii.

De altfel, acest ritual al pecetluirii gropii nici nu face parte din slujba înmormântării așa cum este ea însemnată în cărțile de slujbă și nici nu este menționat în această slujbă, ci este o tradiție locală, pe care preoții o practică nu într-un mod general. Dacă această practică a pecetluirii gropii este bine înțeleasă, adică în armonie cu restul slujbei înmormântării și cu tradiția Bisericii, atunci ea poate fi practicată. Dacă însă aceast ritual este înțeles mai mult în sens superstițios (de exemplu, o practică ce ne păzește de strigoi sau de fantome), atunci ea este criticabilă și nu-și îndeplinește rolul ei escatologic.

(Pr. Simion Florea Marian, Înmormântarea la români, Editura Grai și suflet – Cultura națională, București, 1995, p. 211)

De la același autor

Ultimele din categorie