1. Și astăzi vreau să vă conduc la izvorul cel dulce, din care niciodată nu lipsește dulceața. Căci așa este felul vorbelor lui Pavel. Și toți câți își umplu inimile din izvorul acesta vor grăi prin Duhul Sfânt. Și mai dulce decât toată mierea este desfătarea dumnezeieștilor cuvinte. Și acest lucru îl limpezește proorocul, când zice: „Cât de dulci sunt gâtlejului meu cuvintele Tale, mai mult decât mierea în gura mea" (Ps 118, 103). Și nu numai decât mierea este mai dulce desfătarea dumnezeieștilor cuvinte, ci și mai scumpă decât aurul și decât orice piatră prețioasă și mai curată decât tot argintul. „Cuvintele Domnului - zice - sunt cuvinte curate, argint lămurit în foc, curățat de pământ, curățat de șapte ori" (Ps 11, 6). De aceea și înțeleptul a zis: „Nu este bine să mănânci multă miere, dar e de trebuință să prețuiești cuvintele slăvite" (Pilde 25, 27). Căci din aceea se naște adesea și boală pe care nu o aveam înainte, dar din acestea putem și slăbiciunea pe care o avem să o tămăduim. Iar mierea își pierde dulceața prin digestie1, dar dumnezeieștile cuvinte când sunt digerate, atunci și sunt mai dulci și mai folositoare, și celor care le au și la mulți alții. Și cel ce se împărtășește din belșug din bucatele de la masă, vomitând din această pricină, se face neplăcut tovarășului său. Dar cel ce dă afară2 din învățătura duhovnicească multă bună mireasmă dăruie celui de lângă sine. Și David, bucurându-se necontenit de un asemenea ospăț, a zis: „Revărsat-a3 inima mea cuvânt bun" (Ps 44, 1). Căci se poate revărsa și cuvânt rău. Și după cum în cazul mâncării voma dată afară dă seama de felul bucatelor înfulecate, așa-i și cu puterea cuvintelor: mulți dintre oameni, cu ce fel de cuvinte se hrănesc, de același fel și dau afară. Dacă mergi la teatru4 și asculți cântece desfrânate, întru totul astfel de cuvinte vei grăi5 către aproapele. Dacă vii la Biserică și te vei împărtăși de auziri duhovnicești, asemenea îți vor fi și graiurile6. De aceea și proorocul a zis „revărsat-a inima mea cuvânt bun", arătându-ne hrana mesei de care pururea s-a împărtășit. Acestuia i-a crezut și Pavel, și îndemnând, zice: „Tot cuvântul stricat să nu iasă din gura voastră, ci dacă este vreunul bun" (Ef 5, 29). Care este cuvântul stricat? Dacă înveți care este cel bun, atunci vei cunoaște și pe cel stricat7. Căci spre a-1 deosebi de cel bun 1-a așezat pe acesta. Iar care este cel bun nu te ruga să afli de la mine. Căci Pavel însuși ne tâlcuiește felul lui. Fiindcă după ce zice „dacă este vreunul bun", adaugă „spre zidirea Bisericii", arătând că acel cuvânt este bun care zidește pe aproapele. Așadar, după cum cuvântul ce zidește este bun, așa și cel ce distruge este stricat și rău. Acum, dar, și tu, iubite, dacă ai ceva de acest fel să spui, care poate să facă mai bun pe cel ce ascultă, nu opri cuvântul la vremea potrivită8. Dar dacă nu ai decât vorbe rele și stricate, taci, ca să nu fii osândit pentru aproapele.
Căci acest cuvânt este stricat, neziditor pentru cel ce ascultă, și nimicitor. Dacă cuvântul se îngrijește de virtute, adesea se ridică împotriva lâncezelii și lipsei de minte, iar dacă nu se îngrijește de ea, mai delăsător îl face pe ascultător. Dacă îți vine să zici oarecare cuvânt de rușine care [stârnește] râsete, taci. Căci și acest cuvânt este stricat, pornind spre desfrânare și pe cel ce grăiește și pe cel ce ascultă, aprinzând poftele rele ale amândurora. După cum lemnele se fac focului materie și hrană, așa sunt și vorbele pentru sfătuirile rele9. De aceea nu trebuie deloc să grăim toate câte le avem în minte, ci să ne sărguim și să scoatem din minte poftele rele și tot gândul rușinat. Și dacă vreodată, uitând, primim gânduri murdare, nu cumva să le dăm afară prin limbă, ci să le înăbușim prin tăcere. Căci și sălbăticiunile și șerpii, căzând în cursă10, dacă află vreo cale de scăpare, când ies de acolo se fac mai sălbatici. Iar dacă rămân jos, fiind necontenit închiși din toate părțile, ușor se pot ucide și pieri. Așa e și cu gândurile rele: dacă află vreo ieșire prin gura și cuvintele noastre, aprind iar flacăra dinlăuntru. Dar dacă le țărmurim cu tăcerea se fac mai neputincioase, și siluite ca de foamete prin tăcere, degrab pier din minte. Iar când poftești oarecare dorire nerușinată, nu grăi cuvântul de rușine și se va stinge și pofta. Dacă nu ai mintea curată, măcar ține-ți gura curată și nu-ți dezgoli în afară tulburarea, ca să nu vatămi și pe altul și pe tine. Căci multă pată aduce nu numai celor ce grăiesc, ci și celor ce ascultă de la alții cuvinte de rușine. De aceea vă îndemn și vă sfătuiesc nu numai să nu vorbiți unele ca acestea, ci să vă țineți de-o-parte și de auzirea celor grăite de alții și să fiți pironiți pururea de legea dumnezeiască. Căci pe unul ca acesta și proorocul îl fericește, când zice: „Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioșilor și în calea păcătoșilor nu a stat și pe scaunul ciumaților nu a șezut, ci în legea Domnului e voia lui și la legea lui va cugeta ziua și noaptea" (Ps l, 1-2).
2. Chiar dacă și în adunările cele din afară11 se poate spune ceva folositor, nevătămător [cuvânt], abia unul de se găsește între cele multe spuse. Dar cu dumnezeieștile Scripturi este cu totul dimpotrivă. Căci nu se aude vreodată cuvânt rău, ci toate sunt spre mântuire și pline de multă filosofic. Așa sunt și acestea: „Despre cele ce mi-ați scris, bine este omului să nu se atingă de femeie. Dar din pricina desfrâului, fiecare să-și aibă femeia sa, și fiecare femeie bărbatul său" (I Cor 7, 1-2). Despre nuntă legiuiește Pavel; și nu se rușinează, nici roșește. Ba, mai mult, este ceva firesc. Căci dacă Stăpânul lui a cinstit nunta și nu S-a rușinat, ci a împodobit-o și cu prezența Lui și cu daruri (și daruri mai mari decât toți a adus la nuntă, preschimbând firea apei în vin), cum să fi roșit robul să legiuiască despre nuntă? Căci nu e rea nunta, ci rău e adulterul, rău e desfrâul.
Nunta este leac ucigător pentru desfrânare. Prin urmare, să n-o necinstim prin alaiuri12 diavolești. Ci ceea ce au făcut cei din Cana Galileii să facă și cei care acum își iau femei: să-L aibă pe Hristos în mijlocul lor. Și cum se poate face aceasta? Prin preoți! Căci zice: „Cel ce vă primește pe voi, pe Mine Mă primește" (Mt 10, 40). Dacă lași deoparte pe diavol, cântecele desfrânate și mișcările mlădioase13, și jucatul fără rânduială, și vorbele de rușine, și alaiul diavolesc, și zarva., și râsul, și toate celelalte lucruri necuviincioase și îi aduci pe sfinții robi ai lui Hristos, atunci și Hristos, prin ei, cu adevărat va fi de față, dimpreună cu Mama și cu frații Lui. Căci zice: „Cel ce face voia Tatălui Meu, acesta este fratele Meu și sora Mea și mama Mea" (Mt 12, 50). Și știu că anevoios lucru este pentru unii și mi se pare că și împovărător, când îndemn acestea și tai vechiul obicei. Dar nu-mi pasă de aceasta. Căci nu mă rog să fiu plăcut înaintea voastră, ci să aveți folos. Nu caut aplauzele voastre și laudele, ci câștigul și filosofia14. Să nu-mi zică cineva că așa-i datina. Dacă-i vorba să cutezi a păcătui, să nu-mi pomenești de datină! Ci, dacă sunt lucruri rele, chiar de este datină veche, leapădă-le. Iar dacă nu sunt rele, chiar de este ceva neobișnuit, adu-le și îndătinează-le15. Și că necuviințele ce se fac azi nu sunt datină veche, ci noi sunt, adu-ți aminte cum a luat-o Isaac pe Rebeca și lacob pe Rahila. Că Scriptura a pomenit și de nunțile lor, și zice chiar și cum miresele au fost duse în casele mirilor, dar nu pomenește de nici un lucru de acest fel. Ci au făcut ospăț și masă mai strălucit decât se obișnuia și au chemat la nuntă pe cei ce se cuvenea. Dar fluiere și surle și țimbale și dănțuiri venite din înfierbântarea vinului și toate celelalte necuviințe ce se petrec acum nu le-au primit. Iar ai noștri16 dănțuiesc și cântă cântări Afroditei, în care se vorbește de multe adultere, de stricări de nunți, de fărădelegi, desfrânări și împreunări nelegiuite, și multe alte cântece pline de necuviință și rușine zic în acea zi17 și, după ce că se îmbată și sunt într-atâta necuviință, se țin după mireasă, zicând cuvinte de rușine în auzul tuturor. Cum îi mai ceri întreagă înțelepciune18, spune-mi, când tu o înveți din chiar prima zi să aibă atâta lipsă de sfială și faci ca înaintea privirilor ei să se întâmple și să se spună lucruri pe care este oprit a le auzi și sclavii cei mai de jos! Atâta vreme s-au ostenit tatăl și mama ei s-o păzească fecioară, încât nici n-a vorbit, nici n-a auzit pe altcineva să spună asemenea vorbe. Și după ce s-au îngrijit ei ca să fie ascunsă, și să stea în gineceu, și să fie păzită de străji, de uși, de încuietori, să aibă la ceas de seară însoțitori, și să nu i se arate nimic din aceste deșuchieri, și încă de multe altele au avut grijă, tu vii acum și într-o zi nimicești toate acelea, făcând-o să nu se sfiiască de tot acel necinstit alai și vârându-i în suflet cuvinte stricate. Nu de aici se întâmplă după aceea toate relele? Nu de aici ies adulterele și geloziile? Nu de aici dorința de a se lipsi de prunci și văduviile și lepădarea copiilor înainte de vreme19? Când chemi demonii prin cântece20, când împlinești pofta acelora prin cuvinte de rușine, când aduci în casă mimi21 și desfrânați și tot teatrul, când umpli casa de des-frâu și când pregătești ca acolo să prăznuiască toată ceata dracilor, spune-mi, ce lucru bun aștepți mai departe22? Pentru ce mai chemi și pe preoți, dacă în cele din urmă săvârșești unele ca acestea? Vrei să-ți arăt cinstire23 care aduce câștig? Cheamă cetele de săraci! Dar tu te rușinezi cu totul și roșești. Și ce este mai rău decât această nebunie, că pe de-o parte tragi pe diavol în casă și nu socotești că faci ceva de rușine, iar pe de alta roșești dacă L-ai aduce pe Hristos! Căci după cum o dată cu intrarea săracilor vine de față și Hristos, așa, o dată cu desfrânații și mimii care dănțuiesc acolo, prăznuiește și diavolul în mijlocul lor. Și nu e nici câștig din acea cheltuială, ci se face și multă vătămare. Dar din cheltuiala cu săracii pe dată iei multă plată, însă așa ceva nu face nimeni în oraș. Dar sârguiește-te să începi tu, și să fii începătorul acestui bun obicei, ca, văzându-te, și alții să te urmeze24. Dacă va râvni cineva [dintre voi], dacă va urma acest obicei, copiii și urmașii vor zice celor ce întreabă: Cutare a adus cel dintâi acest bun așezământ. Căci dacă în întrecerile25 cele din afară, și în ospețe - în aceste lucruri fără de folos - cei care sunt premiați, de mulți sunt proslăviți prin cântare, cu mult mai mult pentru slujba cea duhovnicească toți vor aduce laude și mulțumire celui care cel dintâi a adus această minunată începătură și aceasta îi va fi lui și cinste și câștig. Și chiar dacă acest lucru este făptuit și de alții, ție, celui care 1-ai sădit cel dintâi, ți se va aduce slavă pentru roadele acelora. Acest fapt deîndată te face și tată, aceasta te face înainte-stătător al multor născuți și îți vei ajunge bătrânețile împreună cu aleasa ta. Căci după cum pe cei ce păcătuiesc degrab îi ia Dumnezeu, căci zice: „vor fi fiii voștri orfani și femeile voastre văduve", așa și celor ce se încred întru toate în El le făgăduiește că le va da și bătrânețe îmbelșugată și toate bunătățile dimpreună cu acestea.
3. Auzi-l și pe Pavel, care zice la fel, că mulțimea păcatelor adesea cheamă moartea înainte de vreme. Căci zice: „pentru aceea sunt între voi slabi și neputincioși și mulți au adormit" (I Cor 11, 30). Iar că atunci când hrănim săracii nimic de acest fel nu lasă să cadă asupră-ne, ci, chiar de se întâmplă ceva ce nu ne-am aștepta, aceia aduc grabnică îndreptare, învață de la copila din lope. Căci pe aceasta, pe când zăcea moartă, săracii hrăniți [mai înainte de ea], stând împrejuru-i și plângând, au sculat-o și au adus-o iar la viață (Fapte 9, 36-42). Iată cu cât e mai de folos rugăciunea văduvelor și a săracilor decât orice râsete și dănțuiri. în acestea o singură zi ține desfătarea, în celelalte neîncetat e câștigul. Gândește-te ce mare lucru este ca mireasa să intre în casa mirelui primind pe capul ei atâta noian de binecuvântări.
De câte cununi nu sunt mai scumpe acestea26, de câtă avuție nu sunt mai de folos! Pe când cele ce se fac acum la nunți sunt cea mai mare nebunie și sminteală. Căci dacă nici o pedepsire ori osândă nu pune cineva asupra celor care cu atâta necuviință fac unele ca acestea, gândește-te câtă pedepsire suferă cei care sunt loviți cu atâtea ocări, în văzul și auzul tuturor, de oameni beți și stricați la minte27. Căci săracii, [orice] primind, binecuvântează și [pentru binefăcătorul lor] se roagă cu dinadinsul, [cerând] mii de bunătăți. Dar aceia, după ce s-au îmbătat și s-au îmbuibat, aduc asupra capului mirilor tot noroiul zeflemelelor, având unii cu alții certuri diavolești. Și ca niște potrivnici strânși laolaltă, așa și cei ce s-ar cuveni să-și dea cinste unii altora, grăiesc ocări vrute și nevrute despre miri, ca și cum ar fi dușmani. Și întărâtarea unora față de alții, întru totul trecând hotarul, îl fac de rușine pe mire dimpreună cu mireasa lui. Spune-mi, să mai căutăm altă dovadă că diavolii sunt cei ce mișcă sufletele acelora ca să facă și să spună asemenea vorbe? Cine se va mai îndoi că diavolii sunt cei ce mișcă sufletele acelora ca să facă și să zică toate acestea? De bună seamă că nimeni. Căci de acest fel și sunt „darurile" diavolului: batjocoriri, beții, ieșirea din minți a sufletului.
Dacă ți-ar spune cineva din superstiție că a aduce pe săraci în locul acestora este semn de nenoroc, să învețe și aceasta că a nu hrăni săracii și văduvele, ci afemeiații și desfrânații, este un lucru cu totul [aducător] de necaz și semn a mii de rele. Căci venind desfrânata la nuntă, din chiar acea zi și dintre cei dragi, îl apucă pe mire și îl face rob ei și stinge flacăra pentru mireasa lui, și îi răpește pe furiș bunăvoia față de aceea; și dragostea28 mai înainte de a se aprinde o pierde și aruncă semințele adulterului.
Chiar dacă de nimic altceva, dar măcar de aceste lucruri ar trebui să se teamă părinții, și să oprească venirea cântăreților și dansatorilor la nuntă. Căci nunta a fost rânduită nu ca să ne destrăbălăm, nici să ne desfrânăm, ci ca să dobândim întreaga înțelepciune. Auzi-1 pe Pavel, care zice: „din pricina desfrâului fiecare să-și aibă femeia lui, și fiecare femeie bărbatul ei". Două sunt pricinile pentru care s-a rânduit nunta: să dobândim întreaga înțelepciune și să devenim părinți29. Dintre acestea două, întâietate are întreaga înțelepciune.
Când a intrat pofta [în fire], a venit și nunta ca să taie lipsa de măsură și să ne înduplece să avem o singură femeie. Căci nașterea de prunci nu o săvârșește deloc nunta, ci acel cuvânt al lui Dumnezeu: „creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul" (Facere l, 28). Și dau mărturie de aceasta toți câți s-au împărtășit de nuntă, dar nu au fost părinți. Așa încât aceasta este cea dintâi pricină, adică întreaga înțelepciune, și mai ales acum, când toată lumea s-a umplut de neamul omenesc. Căci la început era dorire de copii fiindcă tot omul își lăsa prin ei urmași și pomenire vieții sale. Și fiindcă nu era nicidecât nădejde de înviere, ci moartea stăpânea, iar după viața de aici cei ce se săvârșeau socoteau că pier cu totul, Dumnezeu a dat mângâierea cea din copii, ca ei să rămână chipuri însuflețite ale celor duși, și neamul nostru să dăinuie și să se desăvârșească prin cei ce vin după, și urmașii acelora să fie cea mai mare mângâiere pentru cei ce i-au îngrijit. Și ca să vezi că pentru aceasta erau mai cu seamă copiii doriți, ascultă de ce i se plânge femeia lui Iov după multele năpaste. „Iată - zice -, pierit-a pomenirea ta de pe pământ, fiii tăi și fiicele tale". Iar Saul zice către David: „Jură-mi-te că nu pierzi seminția mea și numele meu după ce mă voi duce" (I Reg 24, 22). Acum însă, de vreme ce învierea stă la uși și moartea nu mai are cuvânt, ci suntem pe drum către cealaltă viață, mai bună decât cea de față, de prisos este râvna pentru acestea. Căci dacă poftești copii, mult mai buni și spre mai multă mângâiere poți să-i capeți acum, când sunt dureri duhovnicești și naștere mai ușoară și îngrijitori de bătrâni mai buni30, încât una este pricina nunții, să nu desfrânezi, și de aceea s-a și rânduit acest leac. Iar dacă și după nuntă petreci în desfrâu, degeaba te-ai însoțit, de prisos și în zadar. Ba, mai mult, nu numai în zadar, ci și spre vătămare. Că nu este același lucru ca, neavând femeie, să desfrânezi, iar după nuntă să faci la fel. Nici desfrânare nu mai este după, un asemenea lucru, ci adulter. Și chiar dacă ciudat ți se pare ceea ce am spus, e adevărat.
4. Știm că mulți socotesc că este adulter numai când cineva strică o femeie măritată. Dar eu spun că este adulter și dacă cel ce are femeie se poartă31 netrebnic și neînfrânat fie cu o desfrânată de obște, fie cu o slujnică, fie cu orice altă femeie care nu are bărbat. Căci vina adulterului nu este doar a celor cu care se păcătuiește, ci și a celor care păcătuiesc. Și să nu-mi spui acum de legile cele din afară32, care pe femeile adultere le trag la tribunal și le cer soco-teală, iar pe bărbații care au și femei și se strică și cu slujnicele, nu îi osândesc. Că eu îți voi citi legea lui Dumnezeu, care se împotrivește atât bărbatului, cât și femeii și spune că acest lucru este adulter. Căci zicând: „și fiecare femeie să aibă bărbatul ei", adaugă: „bărbatul să-i dea femeii bunăvoirea datorată" (I Cor 7, 3). Oare ce a vrut să arate când a zis aceasta? Să-i dea mulțime de bani, să-i facă daruri multe și haine scumpe, ori masă îmbelșugată, ori ieșiri strălucite, ori multă slujire a robilor? De ce fel de bunăvoire vorbește, căci și acestea toate, [acum înșiruite], se cheamă tot bunăvoire! De nimic de acest fel nu vorbesc, zice, ci de întreaga înțelepciune și de respect33. Trupul bărbatului nu mai este al bărbatului, ci al femeii. Să păzească, așadar, ce-i al ei întreg și să nu-1 împuțineze nici să-1 prăpădească34. Căci și între slugi acela se cheamă binevoitor care, luând în primire bunurile stăpânului, nu prăpădește nici unul dintre ele. Deci, fiindcă trupul bărbatului este avuția femeii, binevoitor să se arate bărbatul față de cea care i-a fost dată să-i stea alături. Căci aceasta a zis, când a spus: „să-i dea bunăvoirea". Și apoi adaugă: „Femeia nu are stăpânie peste trupul său, ci bărbatul. Asemenea și bărbatul nu are stăpânie peste trupul său, ci femeia". Când vezi vreo desfrânată amăgind, uneltind împotrivă, cătând la trupul tău, spune-i: „Nu este al meu trupul, ci al femeii mele. Nu îndrăznesc să-1 folosesc rău35, nici să-1 dau altei femei". La fel să facă și femeia.
Mare este aici egalitatea cinstei36, deși în alte cele Pavel dă mai multă întâietate bărbatului, zicând: „și voi să fiți ca unul singur, ca fiecare așa să-și iubească femeia, ca pe sine însuși, iar femeia să se teamă de bărbat" (Ef 5, 33); și: „bărbatul este capul femeii" (Ef 5, 23), și: „datoare este femeia să se supună bărbatului" (Ef 5, 22), iar în legământul cel vechi: „către bărbatul tău te vei întoarce și el va fi domnul tău" (Facere 3, 16). Cum de aic,i a pus egalitate între robie și stăpânie? Căci zicând: „Femeia nu are stăpânie peste trupul ei, ci bărbatul. Asemenea și bărbatul nu are stăpânie asupra trupului său, ci femeia" (I Cor 7, 4), a pus adevărata egalitate37 între ei. Și după cum acela este stăpânul trupului ei, așa și ea este stăpâna trupului aceluia. Pentru ce le-a dat aceeași cinste? Oare nu era și aici trebuincioasă întâietatea? Când e vorba de întreaga înțelepciune și de respect, nimic nu are bărbatul mai mult decât femeia, ci se ceartă asemenea femeii de către legile despre stricarea nunții. Și e firesc. Căci nu de aceea a venit femeia la tine, și a lăsat tată și mamă și toată casa ei, ca să fie umilită, ca să treci peste ea pentru o slujnică de doi bani, ca să-i faci mii de necazuri. Ai luat-o ca însoțitoare la drum, ca părtașă viețuirii tale, liberă și de aceeași cinste cu tine. Cum nu este nebunie să primești darul ei de nuntă, să arăți toată bunăvoirea față de el și nimic să nu împuținezi din acesta, iar ceea ce este mai de preț decât orice dar de nuntă - întreaga înțelepciune și respectul și trupul tău, care este avuția aceleia - să le strici și să le pângărești? Dacă împuținezi zestrea, dai socoteală socrului. Dacă strici întreaga înțelepciune, vei da socoteală lui Dumnezeu, Cel Ce a rânduit nunta și ți-a dat în grijă femeia. Și că-i adevărat acest lucru, ascultă-1 pe Pavel ce zice despre adulteri: „Cel ce se leapădă, nu de om se leapădă, ci de Dumnezeu, Care v-a dat Duhul Sfânt" (I Țes 4, 8). Uită-te, prin câte vorbe ți-a arătat cuvântul că adulter este nu numai a strica o femeie măritată, ci și când cel însurat are parte cu o desfrânată. Căci după cum zicem că o femeie măritată este adulteră când păcătuiește cu vreo slugă ori cu oricine altcineva38, așa ar trebui să spunem și că adulter este bărbatul care, având femeie, se destrăbălează fie cu slujnice, fie cu vreo desfrânată de obște.
Prin urmare, să nu fim fără de grijă pentru mântuirea noastră, nici să-i întindem mai dinainte diavolului sufletul nostru prin acest păcat. Căci de aici ies mii de răzmerițe39 în case, mii de certuri. De aici se duc pe nesimțite cele ale dragostei adevărate [ayajir)] și se răpește puțin câte puțin bunăvoirea [unuia față de altul]40. Căci precum nu este cu putință41 ca bărbatul întreg la minte să-și treacă cu vederea femeia, nici cândva să o dispretuiască, așa nu este cu putință ca bărbatul destrăbălat si nestăpânit să-și iubească femeia, chiar dacă ar fi mai frumoasă decât toate42. Căci dragostea cea adevărată se naște din întreaga înțelepciune43, iar din această dragoste vin mii de bunătăți. Ca pe niște pietre socoteș-te-le pe celelalte femei, știind bine că după ce te-ai căsătorit, chiar numai să privești cu ochi neînfrânați altă femeie - măritată sau nu -, te faci vinovat de osânda adulterului. Repetă-ți44 aceste cuvinte în fiecare zi. Și de vezi că se ridică în tine pofta către altă femeie, și de aici soția ta îți pare că nu te mai desfată, intră în cămara ta, și deschizând Scriptura și luându-1 pe Pavel mijlocitor45, și cugetând adânc46 și neîncetat la aceste cuvinte, stinge văpaia. Și așa femeia ta îți va fi și mai dorită, nici o poftă nemaitrăgând pe furiș bunăvoirea ta față de ea47. Și nu numai că femeia îți va fi mai dorită, ci și tu vei ajunge mult mai venerabil și mai liber48. Căci nu este, nu este nimic mai de rușine decât un om desfrânându-se după căsătorie. Căci nu numai pe socru și pe prieteni, și pe cei dragi, ci și pe slugi le face să roșească. Și acest lucru nu este singurul înfricoșător, ci și că o va privi pe propria soție mai cumplită decât orice înlănțuire și, cătând la cea care 1-a aprins, necontenit va avea în închipuirile sale acea desfrânată.
5. Vrei să vezi în amănunt cât este de înfricoșător? Gândește-te ce fel de viată duc aceia care își bănuiesc femeile: fără gust le este hrana, fără saț apa. Masa le pare plină de otrăvuri vătămătoare și, ca de pierzanie, așa fug de casă, [părându-li-se] plină de mii de răutăți. Nu mai au somn, nici noapte îmbucurată, nici părtășie cu prietenii, nici măcar cu razele soarelui. Ci socotesc că sunt împovărați până și de lumina acestuia. Și acestea se întâmplă nu numai când o văd în adulter, ci și când doar o bănuiesc. Gândește-te că acestea le pătimește și femeia când aude de la altul sau când bănuiește că te-ai dat unei desfrânate. Cugetând acestea, fugi nu numai de adulter, ci și de a-i da bănuieli soției. Iar dacă te bănuiește pe nedrept, tămădu-iește-o și dă-i iarăși încrederea în tine. Căci nu din dușmănie ori nebunie, d din grijă face ea aceasta49, și din teama multă pentru propria avere. Căci avere a ei este, după cum am și spus, trupul tău, și încă avere mai de preț decât toate. Nu o nedreptăți în cele mai mari lucruri, nici nu-i da prilej de rănire. Dacă pe ea o disprețuiești, măcar teme-te de Dumnezeu, răzbunătorul unor asemenea fapte, Cel Ce pierde cu pedepse de nesuferit astfel de păcate. Căci celor ce îndrăznesc unele ca acestea, le zice: „viermele nu încetează și focul nu se stinge" (Mc 9, 48). Dacă nu te mușcă cu putere cele din veacul viitor, să te înfricoșeze cele de aici.
Mulți dintre cei ce iau aminte la desfrânate cumplit sunt pierduți și aici, răbdând vicleniile desfrânatelor. Căci acelea sunt geloase pe consoarta lui și îl rup de apropiata sa și îl înlănțuie cu totul50 prin dragostea [epcoq] lor. Și fac farmece și întrebuințează filtre51 și urzesc multe descântece. Și așa, îl aruncă într-o slăbiciune cumplită și îl predau stricăciunii și unei epuizări totale, și mai aduc asupra-i mii de alte rele, ca să-1 piardă din viața aceasta. Dacă nu te temi de gheenă, omule, teme-te de vrăjitoriile lor.
Când prin această destrăbălare te faci gol de prieteșugul lui Dumnezeu și te despoi de ajutorul cel de sus și fără nici o teamă te ia în primire desfrânata și își cheamă dracii și coase plăcuțe de metal52 și face sfătuiri potrivnice și, [prin acestea], cu multă ușurință îți îngrădește mântuirea. Și te face de ocară și de râs înaintea tuturor locuitorilor cetății, încât nici de milă nu mai ai parte pătimind aceste rele. Pe lângă acestea, mai pune și paguba bunurilor, bănuielile de fiecare zi, înfumurarea, ieșirea din minți, păcatul ce se abate din partea desfrânatelor asupra celor fără de minte, care [toate] sunt mai amare decât mii de morți. Și nu te-ai dăruit femeii tale, care, adesea, nici măcar un cuvânt greu nu ți-a zis, iar desfrânatei, care te lovește, te închini. Și nu ți-e rușine, nici nu roșești, nici nu te rogi să te mai țină pământul. Cum mai poți să intri în Biserică și să-ți tinzi mâinile la cer? Cu ce gură îl chemi pe Dumnezeu? Cu cea cu care ai sărutat-o pe desfrânată? Și nu te înspăimânți, nici nu te înfricoșezi, spune-mi, că un fulger venit de sus îți va aprinde nerușinatul cap? Chiar dacă te ascunzi de femeia-ți pe care o nedreptățești, de ochiul cel neadormit nu te poți ascunde cândva. Fiindcă și adulterului acela care zice: „întuneric am împrejurul meu și ziduri, pentru ce să mă tem", înțeleptul îi răspunde: „Că ochii Domnului sunt de mii de ori mai strălucitori decât soarele, privind la faptele oamenilor".
De aceea și Pavel despre toate a vorbit: „Fiecare să aibă femeia lui și fiecare femeie bărbatul ei. Femeii să-i dea bărbatul bunăvoirea53 datorată, asemenea și femeia bărbatului" (I Cor 7, 3). Miere iese din buzele femeii desfrânate, care pentru o vreme îți va îndulci gâtlejul, dar mai apoi, mai amară decât fierea o vei afla și mai spintecătoare decât sabia cu două tăișuri. Venin are sărutarea desfrânatei, venin ascuns și dosit. Pentru ce te repezi după plăcerea care te face de ocară, care odrăslește pierzania, care aduce rană fărâ de vindecare, când poți să te bucuri și să nu pătimești nimic înfricoșător? Căci împreună cu femeia ta liberă54 ai și plăcere, și siguranță, și îngăduință, și cinste, și frumusețe, și conștiință bună. Acolo însă e multă amăreală, multă vătămare, osândă necurmată. Căci și dacă nimeni dintre oameni nu te vede, conștiința nu încetează vreodată să te osândească. Ci oriunde te vei duce, acest judecător te va urma, osândindu-te și urlând lucruri mari împotrivă-ți.
Dacă cineva este mai plecat spre plăcere, mai abitir să fugă de vorbirea împreună cu desfrânatele. Căci nimic nu este mai amar decât acest obicei, nimic mai neplăcut decât întâlnirea cu ele și nici o abatere mai pângăritoare. Căprioara iubirii și puiul bucuriilor tale să vorbească [tainic] cu tine55. Izvorul apei tale să fie numai al tău (Pilde 5, 15-18). Având izvor de apă curată, pentru ce alergi la băltoaca plină de mocirlă, plină de putoarea gheenei? Ce iertare, ce apărare vei mai avea înaintea pedepsei negrăite? Căci dacă cei ce înainte de nuntă, luând aminte la desfrâu, se pedepsesc și dau socoteală, după cum a dat și acela îmbrăcat cu haine murdare (Mt 22, 11-13), cu cât mai mult cei care s-au căsătorit? Căci de două ori, ba de trei, sunt vinovați. Că bucurându-se de mângâiere, au sărit în destrăbălarea aceea și acest lucru nu este numai desfrâu, ci și adulter, care este mai cumplit decât orice păcat. Acestea repetân-du-vi-le și vouă înșivă și femeilor voastre, așa să le și împlinim! De aceea, la acestea îmi și întrerup cuvintele: „Din pricina desfrânării, fiecare să-și aibă femeia lui și fiecare femeie bărbatul ei. Femeii să-i dea bărbatul bunăvoirea datorată, asemenea și femeia bărbatului. Femeia nu are stăpânie peste trupul ei, ci bărbatul. Asemenea și bărbatul nu are stăpânie peste trupul lui, ci femeia". Cu multă scumpătate păzind aceste cuvinte, și în piață și acasă, și ziua și seara, și la masă și în patul conjugal, și în tot locul, și noi să le cugetăm îndelung, să le deprindem și pe femeile noastre, și să le grăiască spre noi, și să le audă de la noi} ca, petrecând cu întreagă înțelepciune viața aceasta, să avem parte și de împărăția Cerurilor, cu harul și cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care și cu Care Tatălui, împreună și Duhului Sfânt, slavă în vecii vecilor. Amin.