Admiraţia de sine alungă întotdeauna harul lui Dumnezeu. Domnul îşi întoarce privirea Lui sfântă departe de acest om şi-l lasă fără apărare în faţa atacurilor patimilor. Astfel zelul duhovnicesc decade, mintea se umple cu gânduri necurate, inima se revoltă din pricina mişcărilor care o tulbură şi a sentimentelor pătimaşe. Antidotul pentru toate acestea este smerenia şi zdrobirea de inimă, cele care atrag din nou harul dumnezeiesc.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul,  Călăuzire către viața duhovnicească, Editura Egumenița, Galați, p. 163)