Dispoziţia pentru rugăciune vine de la sine. Aşadar, omul începe să facă rugăciune, se roagă neîncetat. Nu întâmplător Apostolul Pavel ne îndeamnă: „Rugaţi-vă neîncetat!”. Nu este ceva irealizabil. Este ca atunci când te doare ceva şi, vrând-nevrând, te gândeşti continuu la durere. Sau, dacă cineva are o altă mare problemă sau o bucurie, mintea lui se găseşte acolo. La fel şi rugăciunea: când omul conştientizează că are nevoie de mântuire, că mântuirea i-o oferă Domnul şi are credinţa absolută că Dumnezeu îl va mântui, sufletul lui se mişcă, lucrează pe măsură şi gustă dispoziţia pentru rugăciune. Nu numai că face rugăciunile zilei, rugăciunile rânduite de Biserică, ci, dacă este cu putinţă, se va ruga continuu.

(Arhim. Simeon Kraiopoulos, Adame, unde eşti?, Editura Bizantină, p. 253-254)