O mulțime de oameni socotesc că atunci când te spovedești înseamnă doar să-ți spui păcatele și atât. Însă greșesc. Taina Spovedaniei, cum am mai amintit, implică pe duhovnic, pe Dumnezeu și pe penitent. Ori, această treime de persoane, implicată în lucrarea de ridicare a omului, se poate compara cu un laborator duhovnicesc a cărui menire este redarea sănătății sufletești a celui în cauză.

Laboratorul Sfintei Spovedanii este fundamental pentru formarea personalității umane, pentru înțelepciune și pentru o trăire în realitate.

Atunci când mergem la Spovedanie să nu avem în minte că spunem doar ce-am mai făcut în ultimul timp, cu mai multă sau mai puțină căință, sau chiar dezvinovățindu-ne total și dând vina pe altcineva și atâta doar.

Așa cum am mai spus, înainte de a merge la Spovedanie trebuie să ne pregătim ținând post și rugându-ne lui Dumnezeu să ne transmită prin duhovnic sfaturile necesare vieții noastre. Putem greși lăsând doar pe duhovnic să decidă, fără a ne ruga și noi lui Dumnezeu.

Deci Taina Spovedaniei implică: mărturisirea păcatelor cu toată căința; dorința de îndreptare; cererea de iertare a păcatelor și întrebarea pusă lui Dumnezeu prin duhovnic: „ce să facem mai departe?”. Această întrebare în duh este foarte importantă și putem, cu mila lui Dumnezeu, să obținem un răspuns de disciplinare a vieții. Dacă Dumnezeu vede că-L întrebăm cu toată sinceritatea și căința, nu numai că ne dă răspunsul adevărat, ci ne dă și puterea pentru a-l realiza.

(Arhimandritul Ioachim Pârvulescu, Sfânta Taină a Spovedaniei pe înțelesul tuturor, Mănăstirea Lainici – Gorj, 1998, Editura Albedo, p. 38)