În 1918, o mână de oameni de cultură și din Biserică, membri ai Sfatului Țării, au înțeles că, uniți între ei și cu Dumnezeu, românii vor dăinui ca neam. Au avut viziune, au lucrat la realizarea României Mari, au făcut lucruri mărețe! Chiar dacă nu le-a fost deloc ușor, au luptat, s-au rugat, au lucrat împreună. Au trecut de atunci 100 de ani, ani de unitate și ani de dezbinare, ani de pace și ani de război, ani de credință și ani de îndoială.

Eu fac parte din generația Centenarului. Privind în jurul meu, în familie, în școală, în țara mea, nu știu să spun ce fel de an este cel de acum. Nu reușesc să-l definesc pe tânărul Centenarului. E entuziast? Este oare indiferent? Este credincios? Mai are valori adevărate, are curajul să-și spună punctul de vedere? Unii dintre noi părem lipsiți de viață, dezorientați. Nu mai știm în ce direcție să apucăm, pe cine să mai credem, pe cine să mai urmăm.

Îmi doresc să nu trec prin viață la întâmplare. Vreau să rămână ceva în urma mea, și să încerc să mă înconjor de tineri orientați, de oameni care nu au renunțat la luptă, de tineri care vor să lase în timp un semn că au făcut și ei un bine. Am avut oportunitatea de a întâlni tineri care caută și ei să se definească, tineri care au întrebări, oameni care fac ceva pentru comunitatea din care fac parte.

Muntenii sunt oameni hotărâți și primitori. Muntele, cu înălțimea și cu fermitatea lui, dar și Bistrița, cu agerimea și curăția ei, și-au pus amprenta pe sufletul locuitorilor. Pe o parte de tineri îi cunoșteam din proiectele anterioare la care am participat, pe alții i-am descoperit pe parcursul acestor zile în urma experiențelor de cunoaștere prin joc, a discuțiilor de la sesiuni dar și din întâlnirea cu familiile lor care ne-au ospătat și găzduit.

În prima seară am vizionat împreună filmul rusesc „Preotul”, un film despre viața unei familii de preot din Rusia celui de-al Doilea Război Mondial. Ce modele demne de urmat! Ce fermitate, ce curaj! Discuțiile de după film au subliniat idei precum capacitatea de sacrificiu și curajul de a mărturisi adevărul, rugăciunea și convertirea, puterea binecuvântării și a spovedaniei, importanța urmării unui model și a ascultării, compromisul și necredința. O lume întreagă a fost prezentă în film: binele și răul, frumosul și întunericul. O lume care seamănă mult cu lumea în care trăiesc.

Plecând de la film, fiecare a fost invitat să noteze pe un bilețel o problemă referitoare la cum ne raportăm față de trăirea în credință iar apoi, împărțiți pe echipe, am găsit soluții la aceste frământări. Am vorbit despre rușinea de a mărturisi păcatele și am conștientizat necesitatea găsirii unui duhovnic pe sufletul tău, s-a discutat despre participarea pasivă la slujbe și despre importanța implicării la strană și a cunoașterii simbolismului. Am concluzionat că, un program de rugăciune și de lectură zilnică, asumarea și mărturisirea concretă a credinței în mediul în care ne aflăm, precum și ascultarea de duhovnic ne-ar ajuta mult să progresăm duhovnicește.

Am aflat împreună că pentru a reuși să fac lucruri mari, e nevoie să lucrez în echipă. E necesară stabilirea și alegerea de către echipă a unui coordonator cu experiență, e nevoie de o comunicare eficientă, de distribuire și asumarea de roluri, de motivație, de scop și valori comune, de resurse, de alcătuirea unui plan de acțiune, de o relație corectă între membrii echipei.

Seara am ales să ne bucurăm câteva ore de zăpada, de sanie și de schiuri pe pârtia de la Durău. Dar și de câteva clipe de rugăciune la mănăstirea de la poalele Ceahlăului.Ziua de duminică, ziua de prăznuire a Sfintei Cruci ne-a așezat încă o dată împreună la Sfânta Liturghie. Noi, tinerii din Iași și prietenii din Galu, am dat răspunsurile la strană. Ce repede poți forma o echipă cu cei care au aceleași valori și scop ca și tine!

După masa de prânz, în sesiunea de concluzii, fiecare am avut șansa, și am profitat de ea, aceea de a alege o activitate pe care să o coordonăm în grupul nostru de la Iași sau Galu. S-au propus cercuri de lectură, pelerinaje, vizionări de film, atelier de încondeiat ouă, cateheze, cursuri de muzică psaltică, ore de dans, seminarii de formare, posibilitatea de a merge la Sfânta Liturghie în parohii misionare, dar și o nouă întâlnire între tinerii din ATOR Galu și noi cei din Iași.

Deși ne-am despărțit cu greu de tineri din Galu, nu am părăsit zona Văii Bistriței până nu ne-am întâlnit și cu cei doi mari duhovnici ce-și dorm somnul de veci în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă: părinții Justin Pârvu și Gheorghe Calciu Dumitreasa. Ei au fost mereu oameni ai adevărului, oameni verticali care au scris istorie în vremea vieții lor.

Cred că și generația mea de tineri, generația Centenarului poate realiza lucruri mărețe dacă rămâne unită, dacă învață și nu repetă greșelile trecutului și dacă nu se desparte de Dumnezeu. (Iuliana Pîrvu, Alexandra Cojocea)