În vremea aceea a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute de Iisus și era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morți; iar de unii, că Ilie s-a arătat, iar de alții, că un proroc dintre cei vechi a înviat. Iar Irod a zis: Lui loan eu i-am tăiat capul. Cine este, dar, Acesta despre care aud asemenea lucruri? Și căuta să-L vadă. Și, întorcându-se, apostolii I-au spus lui Iisus toate câte au făcut. Atunci, luându-i cu Sine, S-a dus de o parte într-un loc pustiu, aproape de cetatea numită Betsaida. Iar mulțimile, aflând, au mers după El, și El, primindu-le, le vorbea despre Împărăția lui Dumnezeu, iar pe cei care aveau trebuință de vindecare, îi făcea sănătoși. (Luca  9, 7-11) (Joi în săptămâna a 21-a după Rusalii)

Potrivit unui cuvânt al Sfântului Ioan Botezătorul, după Botezul de la Iordan, acest smerit proroc a început să se micșoreze, adică să se așeze în planul doi al propovăduirii (Ioan 3, 30), lăsând pe Domnul din ce în ce mai vizibil. Astfel, după arestarea sa, care a avut loc nu mult după evenimentul de la Iordan, respectiv după decapitarea lui Ioan de către slugile lui Irod, Domnul Hristos devenise cunoscut pentru propovăduirea Împărăției Cerurilor, pentru numeroasele vindecări și alte minuni săvârșite. Așa se face că oamenii care odinioară îl întrebau pe Ioan dacă el ar fi Ilie revenit din cer sau vreun proroc sculat din morți, începuseră să facă același lucru, dar acum adresându-se Domnului Iisus. Întrebările acestea erau puse de popor fiindcă așteptările mesianice, așteptările israeliților ca un proroc sau un om mare să se ridice dintre ei și să schimbe orânduiala vremii erau foarte mari. Le putem compara cu repetatele așa-numite profeții de azi despre iminența sfârșitului lumii. 

Prin urmare, oamenii din popor spuneau despre Iisus că El ar fi de fapt Ioan înviat din morți, în timp ce alții afirmau că ar fi Ilie revenit pe pământ sau poate unul dintre proroci înviat din morți. Însuși regele Irod era tulburat de misiunea lui Hristos, iar tulburarea lui era cu atât mai mare cu cât se credea scăpat de adversari religioși sau morali după porunca uciderii sfântului Ioan. Regele era și mai temător acum că altcineva, cu putere multă, îi tulbura liniștea regatului și îi făcea pe oameni să spere la o înnoire a vieții. Iar el, prin această înnoire, își vedea tronul amenințat. Din acest motiv, Evanghelistul notează că Irod căuta să-L vadă pe Iisus. Sfântul Luca nu menționează dacă această întâlnire s-a întâmplat. Dar știm că Domnul S-a întâlnit cu Irod atunci când Pilat nu a vrut să Îl condamne și L-a trimis acestuia (Luca 23, 7), dar Irod nu L-a recunoscut. Așadar, întâlnirea dintre cei doi, Împăratul tuturor și pseudo-împăratul evreilor, a avut loc doar o singură dată, mai târziu, anume în timpul Sfintelor Pătimiri. 

Evanghelistul nu mai insistă asupra persoanei lui Irod. În schimb, detaliază cum decurgea misiunea Domnului Hristos. Tocmai Își trimisese ucenicii la propovăduire, așadar nu numai El Însuși propovăduia Evanghelia, ci a mandatat și pe alții în vestirea Cuvântului lui Dumnezeu. Îi învăța pe ucenici să devină Apostoli, am putea spune. În acest moment al povestirii, potrivit lui Matei (14, 3-12) și lui Marcu (6, 17-29), se introduce episodul tăierii capului Sfântului Ioan. Acest amănunt lipsește însă de la Luca. Acest evanghelist trece mai departe și imediat povestește cum apostolii s-au întors din misiune și au povestit Mântuitorului în ce fel a decurs prima lor trimitere, ce a făcut fiecare în mijlocul poporului. Atunci, Domnul i-a luat și i-a dus într-un loc pustiu, aproape de Betsaida, adică locul de baștină al lui Simon Petru, Andrei, Iacov și Ioan. Domnul i-a dus în acel loc pustiu unde odinioară a înmulțit pâinile, unde S-a retras pentru rugăciune și probabil nu departe de unde a rostit cele nouă Fericiri. I-a luat într-un loc pustiu pentru liniște, fiindcă după o misiune în lume, apostolul are nevoie să „își încarce bateriile” în singurătate, acolo unde rugăciunea e mai concentrată și gândurile nu se mai împrăștie de gălăgia din jur. 

Este de observat că întotdeauna momentul de liniște în pustie e unul scurt. Așa și aici. Numaidecât mulțimile află unde este Domnul și merg după El, iar Acesta le primește și Își reia activitatea dinainte, prin cuvânt și faptă. Prin cuvânt, predicând despre Împărăția lui Dumnezeu, iar prin faptă vindecând pe cei bolnavi. Domnul nu S-a retras prea mult la liniște și pustie, chiar dacă iubea rugăciunea și pacea. Însă hrana Lui este vestirea lui Dumnezeu către tot omul și mai ales către cel care vine să asculte din propria inițiativă. Liniștirea și însingurarea nu sunt niciodată momente „egoiste”. Ci momente de reflecție, de pauză, înainte de a porni iarăși la drumul mântuirii.