Marele împărat Alexandru auzind de la ucenicii lui Pitagora cum că ar fi mai multe lumi, cu plângere a strigat astfel: O, nevoia mea, că eu nici o lume n-am cuprins cu stăpânirea mea! De la aceasta să trecem către noi, căci cu câtă osteneală şi cu câte chibzuiri ne nevoim a îndestula pofta noastră cea nesăţioasă, iar dimineaţa murim şi nu ştim cum. O, cât de înfricoşat este nouă ceasul morţii şi totuşi trăim ca şi când n-am şti că toate sunt muritoare. Deci, totdeauna să fim gata, că nu ştim când ne va veni ceasul, dimineaţa sau la miezul nopţii sau chiar acum, şi să gătim veşminte trebuincioase căci nu este mincinos Cel Ce a zis: Iată, vin ca furul şi fericit e cel ce va feri veşmintele, să nu umble gol ca să nu se vadă ruşinea lui.

(Povățuiri creștine pentru tineri, Colecție îngrijită de Ignatie Monahul, Editura Anastasia, București, 2001, p. 227)