Fericirea are un singur Nume: Iisus Hristos. Poate necunoscut sau neînțeles de către prea mulți dintre noi. Un Nume pe care sfinții l-au catalogat a fi... drag, scump, dulce etc. Este fericirea în sine, așa cum nu a fost și nu va mai putea fi vreodată. Este tot ceea ce își poate dori omul. Mai mult, nimeni nu poate cere și absolut nimeni nu poate primi. Este tot! Dacă inima omenească este însetată de veșnicie, atunci El este veșnicia. Dacă este înfometată de Adevăr, atunci Hristos este Adevărul cel mai curat și mai pur. Dacă sufletul suspină după lumină, atunci la El va găsi Lumina cea care îl va îmbrățișa și îl va mângâia o veșnicie. Și dacă, pur și simplu, omul vrea doar să fie fericit, atunci nu are decât să-I ceară lui Hristos să Se apropie, să vină, să-l primească și să-i ofere în dar tot ceea ce, de la începutul veacurilor, a pregătit pentru el. Fără să-i ceară ceva în schimb, căci omul este nevolnic și mult prea neputincios. Fără să-l tragă la răspundere pentru ce a făcut până să-L întâlnească, căci ființa omului este atât de mult îmbibată de păcate, încât adeseori nici omul nu știe ce mai este bun și ce mai este rău în el.

(Monah Paulin, Invitații la Libertate, Editura Egumenița, 2008, p. 29)