Trupul are auz, iar sufletul are și el auzul său. Nu orice trup are auzul ascuțit. Nici orice suflet. Dumnezeu spune sufletului: nu ucide, nu fura, nu preacurvi, ferește-te de rău și fă binele, și celelalte. Iar sufletul al cărui auz este fin, aude și Îl ascultă pe Dumnezeu care vorbește și face ceea ce Acesta îi poruncește. Nu este posibil, cu adevărat nu este posibil ca sufletul să nu asculte de Dumnezeu și să nu facă ceea ce El poruncește, dacă are urechile sale deschise. Omul ascultă de împăratul pământesc și de căpeteniile lui și face ceea ce acesta pruncește. Deci, de Dumnezeu care-i vorbește, nu va asculta oare sufletul dacă are auzul bun? Desigur că da! Cu toată râvna și dulceața ascultă și-I răspunde: „Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea” (Psalmul 107, 1).

Dreptul patriarh Avraam, căruia Dumnezeu i-a grăit, a avut un fin auz al sufletului: „Ieși din pământul tău, din neamul tău și din casa tatălui tău și vino în pământul pe care ți-l voi arăta Eu”, și celelalte. „Deci a plecat Avram, cum îi zisese Domnul” (Facerea 12, 1-4). Toți cei cărora le-a grăit Hristos au avut urechile bine deschise: „Veniți după Mine și au mers după El” (Matei 4, 19-22). Orice suflet care se străduiește cu râvnă să împlinească poruncile lui Dumnezeu are auzul sănătos. Nu în zadar spune Domnul Hristos în Evanghelie: „Cel ce are urechi de auzit, să audă” (Luca 8, 8).

Toți au urechi, dar nu toți au urechi de auzit. Prin urechi de auzit se înțelege să ai urechile sufletului deschise.

Nu ne aduc niciun folos urechile trupești dacă urechile sufletului sunt închise. Trupul este surd dacă urechile lui sunt închise. Cel surd trupește nu aude ceea ce alt om îi grăiește, îi poruncește și îi făgăduiește, pentru că nu poate auzi. Tot așa și cel surd duhovnicește – adică cel al cărui auz al sufletului este închis – nu aude ceea ce Dumnezeu îi grăiește, îi poruncește și îi făgăduiește. Cum poate auzi dacă nu are auzul bun? Tot cel desfrânat și preadesfrânat, tot cel răpitor, tâlhar, tot cel ce ia mită, tot cel iubitor de argint, iubitor de plăceri, într-un cuvânt – tot cel nelegiuit are urechile sufletești închise pentru că este surd cu duhul. Câți asemenea oameni aud cuvântul dumnezeiesc, dar nu ascultă de Dumnezeu și nu se îndreaptă? Ei ascultă, dar nu aud. Aud cu urechile trupești, dar nu aud cu cele duhovnicești. Și cum ar putea să audă atâta timp cât urechile lor sunt închise? 

Câți oameni nu aud cuvântul lui Hristos: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28), dar nu vor să vină la Hristos și să aibă pace? Se agață de lume ca de o scumpă comoară, chiar dacă le aduce neliniște și îi duce la pierzanie. Aceasta este surzenia duhovnicească! „Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine”, spune Domnul Hristos (Apocalipsa 3, 20). Adevărat și nemincinos este acest cuvânt! Iisus cel Milosârd pentru toți Și-a vărsat Sângele Său, pe toți vrea să-i mântuiască, pe toți și pe fiecare în parte îi cercetează, stă înaintea casei fiecărui suflet și bate la ușă, vrea să intre să pregătească cina cea mai dulce. Dar sufletul surd nu aude acest glas preadulce. Ce suflet nu ar deschide ușa casei sale și nu ar primi cu bună plăcere și cu bucurie un atât de scump, de drag, de râvnit Oaspete, dacă ar auzi glasul Lui? Acest Oaspete nu are nevoie de hrana și de băutura noastră. El Însuși așază masa Sa și ne îndulcește cu hrana Sa cerească și cu băutura Sa cea dulce.

(Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, pp. 84-85)