Acest preot evlavios şi vrednic de cinste s-a născut în insula Naxos. Părinţii lui erau destul de înstăriţi, având o moşie a lor şi, în cuprinsul ei, o bisericuţă închinată Sfântului Nicolae. De mic copil, el mergea aici la orice oră s-ar fi întâmplat, intra pe ascuns în biserică, îşi punea un cearşaf pe el şi cânta tot ce ştia, ca un copilaş ce era. Într-o seară târziu a trecut un om pe lângă bisericuţă şi a auzit psalmodia. Dintr-o curiozitate firească coborî de pe animalul său, ca să vadă ce se întâmplă, şi îl văzu pe Părintele Nicolae – pe atunci, precum am spus, un copilandru – cântând.

Odată, Părintele Nicolae ne povestea întâmplări legate de vârsta copilăriei sale. Printre altele, ne spuse că, într-o seară de iarnă, pe când stăteau lângă sobă, i-a zis tatălui său: „«Tată, în clipa aceasta s-a scufundat corabia noastră „Evanghelistria”, lângă Constantinopol». Tatăl nostru, cuprins de frică, i-a spus mamei: «Femeie, ce spune copilul?». Şi într-adevăr, în clipa aceea se scufundase corabia noastră...”. Şi ca să ne alunge presupunerea că ar avea darul mai-înainte-vederii, ne spunea, vorbind asemeni unui copil mic, căci nu avea deloc dinţi: „Toţi copiii cei mici au dalul mai-înaite-vedelii”.

(Monahia Marta, Sfântul Nicolae Planas, traducere din limba greacă de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, Schitul Lacu-Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, București, 2008, pp. 35-36)