„Cred că a fost cel mai greu moment trăit de mine, dar rugăciunile către Maica Domnului și către sfinți au primit răspuns”

Şi soţul meu a avut bucuria de a simţi ajutorul lui Dumnezeu, pentru că boala nu a evoluat şi nu a avut o formă grea, dar şi pentru faptul că nimeni cu care venise în contact nu s-a îmbolnăvit. Încercările de la Dumnezeu vin cu un scop. Am simţit cu adevărat acest lucru. Totul s-a întâmplat într-o perioadă în care sufletul meu era foarte încărcat. Cu toate acestea, Dumnezeu, care este bun şi milostiv, n-a ţinut seama la nevrednicia mea, ci m-a ajutat şi m-a ridicat ca să merg din nou pe drumul către El.

Ca mulţi alţi români, şi eu, alături de familia mea am trecut prin spaima infectării cu virusul care ne urmăreşte de ceva vreme. Soţul meu, preot fiind, atât prin natura misiunii sale, cât şi prin obligaţiile vieţii de familie, merge în diverse locuri şi ia contact cu mulţi oameni. Într-o zi, a început să tuşească şi, deşi ne gândeam că poate fi vorba de o răceală, chiar o răceală la plămâni, testul făcut ulterior în spital a arătat contrariul... era pozitiv pentru coronavirus.

A ales să stea în spital o perioadă pentru a ne proteja pe mine şi pe copii. Slavă Domnului, copiii au avut doar febră 1-2 zile, pe care am gestionat-o fără mari probleme. Într-o zi, în timp ce eram la bucătărie, am simţit dintr-o dată o durere în piept care nu trecea, deşi încercam să mă liniştesc sau să stau în pat. Atunci, am alergat în faţa icoanei Maicii Domnului şi, cu lacrimi în ochi, m-am rugat să-mi vindece durerea. Am strâns la piept două iconiţe mai mici ale Maicii Domnului şi ale Sfântului Nectarie, m-am rugat şi Sfântului Nichifor Leprosul şi, ca un răspuns al lor, parcă, durerea a trecut.

În timp ce mă rugam, parcă simţeam răutatea din suflet, toate ţipetele şi tonul ridicat. Am promis că o să am şi mai multă răbdare cu copiii, că n-o să mai ridic tonul (de multe ori aparent încercam să fiu calmă, dar în interior nu aveam deloc linişte). Într-adevăr, după ce mi-a trecut durerea, am avut o seară binecuvântată, am simţit cu adevărat pace în suflet, am avut multă răbdare cu copiii, iar ei au simţit pe deplin şi au fost foarte ascultători.

În altă seară, am simţit o durere în spate. Deşi sperăm să fie o durere de spate cu care mă mai confruntasem, temerea mea era că durerea vine de la plămâni. Din nou am alergat la Măicuţa Domnului şi, cu ajutorul ei şi al sfinţilor, durerea a trecut. La câteva zile după aceste încercări, a urmat cel mai greu moment. Făcusem curăţenie cu aspiratorul şi dintr-o dată am simţit că nu mai pot respira bine. M-am gândit că e din cauza prafului inhalat. Pe lângă faptul că nu respirăm bine, simţeam şi o presiune în zona inimii. La toate acestea s-a adăugat şi frica de a nu şti ce să faci. Din nou m-am rugat. Mă gândeam să sun la salvare. Dar marea mea îngrijorare erau copiii. Cine ar fi stat cu ei şi ar fi riscat să se îmbolnăvească? Trebuia să rămân acasă. M-am rugat să se milostivească Maica Domnului de cei mici, pentru că aveau nevoie de mine sănătoasă.

M-am gândit că poate mi-a crescut tensiunea şi am rugat o doamnă asistentă să vină acasă să mi-o măsoare. Faptul că ajutorul a venit imediat şi că doamnei respective nu i-a fost teamă de o oarecare contaminare, m-a făcut să mă simt mai bine. Tensiunea era puţin mărită, dar nimic grav. Cred că a fost cel mai greu moment trăit de mine, dar din nou rugăciunile către Maica Domnului, Sfântul Nectarie, Sfântul Nichifor şi alţi sfinţi pe care i-am chemat în ajutor au primit răspuns. I-am promis Măicuţei că voi avea mereu aprinsă candela inainteai icoanei sale. Un alt lucru de menţionat este faptul că, în tot acest timp copiii n-au resimţit starea mea, s-au jucat singuri, iar eu m-am putut ruga liniştită, am putut să plâng pentru păcatele mele (ei de obicei petrec foarte mare parte din timp cu mine, jucându-ne sau citindu-le poveşti, iar când nu mă văd mă strigă sau plâng).

Şi soţul meu a avut bucuria de a simţi ajutorul lui Dumnezeu, pentru că boala nu a evoluat şi nu a avut o formă grea, dar şi pentru faptul că nimeni cu care venise în contact nu s-a îmbolnăvit. Încercările de la Dumnezeu vin cu un scop. Am simţit cu adevărat acest lucru. Totul s-a întâmplat într-o perioadă în care sufletul meu era foarte încărcat. Cu toate acestea, Dumnezeu, care este bun şi milostiv, n-a ţinut seama la nevrednicia mea, ci m-a ajutat şi m-a ridicat ca să merg din nou pe drumul către El. Când vă e greu, chemaţi-i în ajutor pe sfinţi şi pe Maica Domnului. Ei sunt prietenii noştri care nu ne părăsesc niciodată! 

(Mărturie trimisă pe adresa redacției de Andreea A., noiembrie 2020)

Ultimele din categorie