Acesta s-a născut în insula Naxos, din părinți binecredincioși, primind la botez numele Nicolae. Din fragedă pruncie a avut o aleasă înclinație spre cele duhovnicești, fiind adesea găsit în paraclisul Sfântului Nicolae, aflat pe moșia părinților, unde, înfășurat într-un cearșaf, petrecea timp îndelungat cântând toate cântările bisericești știute de dânsul.

După adormirea tatălui său, pe când Nicolae avea 19 ani, se mută împreună cu mama și sora sa în Atena, iar la vârsta de 28 de ani se căsătorește, dobândind un copil. În 1879, este hirotonit diacon, iar în 1884, preot.

După plecarea soției sale la cele veșnice, vreme de 50 de ani a liturghisit zilnic, timp în care nu s-a îmbolnăvit niciodată, de la opt dimineața, până la două sau trei după-amiaza. Frânt de oboseală, mergea pe la casele celor apropiați ai săi și se odihnea puțin, așezat într-un fotoliu. Seara, la ora nouă, ajungea la una dintre biserici unde începea privegherea. Mânca în fiecare zi doar seara, iar în toate posturile mânca fără untdelemn. De praznice, cânta paraclisele lor până la Odovanie.

Bucuria și viața sa au fost să slăvească pe Dumnezeu ziua și noaptea, să săvârșească Liturghii, privegheri, Vecernii, Paraclise, agheazmă, Sfinte Masluri, Parastase. Diferitele bisericuțe unde liturghisea Sfântul Părinte erau pentru mulți mângâiere și scăpare.

Ani întregi purta cu sine pomelnicele primite în fiecare zi. Din nemăsurata sa iubire pentru cei trecuți la cele veșnice, avea pomelnice îngălbenite de vreme, la care adăuga mereu altele, pe toate citindu-le cu purtare de grijă părintească, la fiecare Liturghie. Astfel, prin râvna sa, mulți vor fi dobândit loc în Împărăția Cerurilor.

Ajuta familii nevoiașe, văduve, orfani, mai ales pe văduvele tinere, deoarece sărăcia le împingea la stricăciune, tineri să-și plătească studiile. Șoferii de taxiuri îl duceau fără bani, știind că acela care îl ducea pe Sfântul Părinte se bucura de mult câștig în ziua aceea.

Din tot ce făcea și vorbea, se vedea că nu are nici o idee despre sfințenia sa, căci lacrimile pentru păcatele lui nu lipseau din ochii lui, deși încerca să trăiască ascuns și singur.

Toate neajunsurile din partea oamenilor le primea cu îndelungă răbdare, tăcere și rugăciune, Dumnezeu de multe ori săvârșind minuni cu nevoitorul său plin de simplitate.

Astfel petrecu Sfântul Părinte o jumătate de veac, fără zgomot, neștiut de nimeni, însă avându-i în inima sa pe toți, făcând din inima Atenei adevărată pustie și umplând-o cu mireasma rugăciunii, precum sihaștrii de odinioară pustia.

În anul 1932, Sfântul Nicolae Planas pleacă la cele veșnice, fiind înmormântat, iar la vreme rânduită fiind aflat nestricat, răspândind bună mireasmă și săvârșind mulțime de minuni celor ce i se roagă cu credință.

Trecerea sa în rândul sfinților s-a săvârșit la 23 iulie 1992.