Tradiţia sinaită nu caracterizează doar un spaţiu în care s-au dedicat rugăciunii şi ascezei părinţii sinaiţi. Nu reprezintă un chivot doar pentru lumea creştină, ci şi un loc deose­bit de respectabil inclusiv pentru membrii ce­lorlalte două mari religii, iudaismul şi maho­medanismul. Această tradiţie se sprijină pe structura moştenirii creştine universale greco­-romane şi greco-ortodoxe, conform căreia omul caută unirea neamestecată şi nedespățită cu Dumnezeu Cel în Treime, fără ca persoana umană să se piardă în El.

În paralel, asceza sistematică şi rugăciunea nu au în vedere doar desăvârşirea personală, ci şi ajutorarea tuturor oamenilor, indiferent de origine. Fundamentul tradiţiei sinaite este cultivarea libertăţii personale, a ethosului şi a dragostei, fără interese sau ipocrizie faţă de ceilalţi oameni, care sunt trataţi fără discrimi­nare pe bază de gen sau naţionalitate, ci ca şi creaţii după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu Însuşi, Care a vorbit în acest loc pustiu şi Căruia monahii mănăstirii I s-au dedicat pe viaţă, trup şi suflet, de secole.

Filoxenia sinaită face ca locurile de peleri­naj să fie accesibile tuturor celor care merg la mănăstire ca pelerini smeriţi, pentru a primi ajutor şi sprijin duhovnicesc. Totodată, pe lângă strălucirea vieţii şi a lucrării lor, părinţii sinaiţi oferă ajutor nu doar creştinilor, ci şi localnicilor musulmani din peninsula sinaită, ecoul duhovnicesc răspândindu-se în toată zona Orientului Mijlociu. Printre cei mai importanţi sfinţi ai creştinătătii se numără şi sfinți sinaiţi.

Sfântul Ioan, scriind Scara, o carte apreciată în întreaga lume creştină, a descris cu claritate toţi paşii urcuşului duhovnicesc al omu­lui. Sfântul Simeon Pentaglosul (vorbitorul a cinci limbi) a răspândit în Occident cul­tul Sfintei Ecaterina, fiind recunoscut şi el sfânt în spațiul respectiv, înainte de schisma dintre Răsărit şi Apus din 1054. Sfântul Gri­gorie Sinaitul a propovăduit practica rugăciunii la lumea slavă, în timp ce Sfinţii Nil şi A­nastasie, prin cărţile scrise, au dat multe mărturii despre asceza creştină în ansamblul ei.

De secole, ca şi astăzi, de altfel, oameni simpli, dar şi mari demnitari merg la Sinai pentru a primi ajutor, încurajaţi de prezenţa ne­întreruptă de 17 secole a acestei tradiţii spiri­tuale şi culturale reprezentate de Sfânta Mănăstire Sinai şi de cultul Sfintei Ecaterina. Beduinii din regiune consideră mănăstirea drept un mare sprijin oferit în mod neîntrerupt. De asemenea, mănăstirea face parte dintre monumentele de importanţă culturală univer­sală ale UNESCO, fiind un loc de întâlnire a credincioşilor creştini de diferite naţionalităţi, dar şi a celor care aparţin de cultul mozaic şi de islam.

(Locurile Sfinte, Fundaţia Centrul Cultural Elen, traducere pr. Petru Sidoreac, Tudor Eduard Florin, p. 168)