Frați după trup și duh, Sfinții Flor și Lavru erau săpători în piatră, trăind pe vremea ighemonului Lichion al Iliricului. Și fiind chemați de un preot elinesc să îi sape în piatră o capiște idolească, fiul preotului s-a rănit și a orbit, stând prea aproape de lucrul celor doi. Fără a se speria, cei doi frați au început să îl învețe dreapta credință și, făcându-i semnul Sfintei Cruci, ochiul copilului s-a tămăduit, așa încât atât el, cât și tatăl lui au început de atunci să slujească Domnului, iar capiștea au făcut-o biserică și a fost luminată din Cer.

Și tot ce câștigau frații din lucrul lor împărțeau săracilor, propovăduind credința cea adevărată. Aflând despre aceasta, ighemonul Lichion i-a torturat și i-a aruncat într-un puț adânc, acoperit cu pământ. Sfintele lor moaște au fost găsite izvorând tămăduiri de toate bolile și au fost mutate la Constantinopol, pentru închinare.