Trăirea celor duhovnicești sau dumnezeiești este posibilă și rămâne singura cale de cunoaștere adevărată.

Contribuția omului rămâne efortul ascetic de curățire de patimi și de lucrare a virtuților, acesta nefiind însă suficient, deși absolut necesar. Mai rămâne lucrarea propriu-zisă a Duhului înlăuntrul omului, care arată sau descoperă acestuia cele duhovnicești. Omul este dator să-și curățească vederea sufletească sau a minții pentru că cele duhovnicești sau dumnezeiești se cunosc prin vedere duhovnicească și prin trăire.

Prin urmare, cunoașterea lui Dumnezeu este oferită de experiența duhovnicească, de trăirea celor dumnezeiești, care este făcută posibilă de prezența și lucrarea Duhului lui Dumnezeu în om, la rândul ei condiționată de starea lăuntrică a omului.

(Părintele Constantin Coman, Erminia duhului, Editura Bizantină, București, 2002, pp. 222-223)