Trăirea după legea lui Dumnezeu
Voia lui Dumnezeu se vede în poruncile Lui, pe care trebuie să ne străduim să le împlinim în relaţia cu aproapele, iar în cazul neîmplinirii şi al încălcării poruncilor, să facem pocăinţă.
Trebuie să ne străduim ca toată viaţa noastră, pe tot parcursul ei, iar nu în anumite ceasuri şi zile, să fie alcătuită după legea lui Dumnezeu. Trebuie ca toată activitatea noastră să o rânduim astfel încât ea să fie potrivită cu voia lui Dumnezeu. Numai în aceste condiţii va fi curată inima noastră şi numai cei curaţi cu inima... vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5, 8). Voia lui Dumnezeu se vede în poruncile Lui, pe care trebuie să ne străduim să le împlinim în relaţia cu aproapele, iar în cazul neîmplinirii şi al încălcării poruncilor, să facem pocăinţă. Căci voia noastră este pervertită şi este nevoie de permanentă silire către împlinirea voii lui Dumnezeu şi trebuie să cerem ajutorul Lui. Legea Dumnezeului său în inima lui şi nu se vor poticni paşii lui (Psalm 36, 31). Când omul, ca să spun aşa, îşi pune legea lui Dumnezeu, sfintele Lui porunci în inima sa şi le iubeşte, atunci urăşte păcatul, se aprinde de dorinţa vieţii după Domnul şi se înfrânează de la tot păcatul.
(Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, pp. 64-66)
Să ne aducem aminte de dragii noștri părinți
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro