A doua treaptă a păcatului este când cineva nu lucrează desăvârșit fapta bună. De exemplu, cineva se roagă lui Dumnezeu, dar nu cu mintea sau cu inima, ci numai cu gura și cu buzele, iar cu mintea și cu inima sa se află la cugetarea celor rele, se împlinește cuvântul prorocului care zice: „Aproape ești Tu, Doamne, de gura lor, dar departe de inima lor” (Isaia 29, 13); sau când cineva face milostenie, dar nu din osteneală dreaptă, ci din răpire sau furt, sau când postește numai de mâncare și băutură, dar nu și de la păcatul cu simțurile sale, cu mintea și cu inima. Dumnezeiescul Părinte Efrem Sirul zice că i-a dat Dumnezeu poruncă lui Moise să toarne șarpele de aramă, dar să-l toarne desăvârșit, adică să fie plin, nu gol pe dinăuntru, ca să ne învețe ca desăvârșit să ne pocăim înaintea lui Dumnezeu și nu cu lipsă. Precum mielul pentru jertfă s-a poruncit să fie fără nicio meteahnă și desăvârșit sănătos (Levetic 22, 21), tot astfel și fapta bună trebuie să o lucrăm în chip desăvârșit (Evrei 13, 21).

(Arhimandrit Cleopa Ilie, Învățături despre spovedanie, p. 20)