Trilogie despre tradiţiile şi obiceiurile la români

Tradiţii

Trilogie despre tradiţiile şi obiceiurile la români

Părintele Nicolae Cojocaru de la parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Câmpulung Moldovenesc a lansat sâmbătă, 1 decembrie, „Istoria tradiţiilor şi obiceiurilor la români“, volumele I, II şi III. Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură din Câmpulung Moldovenesc şi s-a desfăşurat în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României.

La Casa de Cultură din Câmpulung Moldovenesc a avut loc, în prima zi a acestei luni, lansarea cărţii „Istoria tradiţiilor şi obiceiurilor la români“, volumele I, II şi III. Acestea sunt semnate de pr. dr. Nicolae Cojocaru şi reprezintă încununarea eforturilor depuse în domeniul cercetării tradiţiilor şi obiceiurilor la români timp de 30 de ani. Manifestarea a fost moderată de prof. Mihai Botezat de la Şcoala Specială din Câmpulung Moldovenesc.

Prima alocuţiune a fost ţinută de prof. univ. dr. Mihai Iacobescu de la Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava, care a afirmat că părintele Nicolae Cojocaru este un mereu căutător ce a slujit în mai multe parohii şi care a avut mai multe profesii. „În anul 1999 a construit o operă mai mare decât cele scrise, şi anume Biserica «Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel». Lucrarea scrisă de părintele Nicolae depăşeşte tot ce s-a scris până acum în acest domeniu al tradiţiilor, al obiceiurilor şi al datinilor. Aceste tradiţii definesc acest popor sub raport etnologic al felului de a fi. Lucrarea de faţă reprezintă o izbândă extrem de rară, pentru că părintele Nicolae Cojocaru a adunat mii de fişe scrise pe această temă, începând cu mărturiile arheologice, continuând cu mărturiile de factură materială, cu cele orale transmise din generaţie în generaţie şi apoi cu cele scrise. Primul volum tratează tradiţiile şi obiceiurile din vremea tracică până la sfârşitul Evului Mediu. Dacă urcăm în Evul Mediu, autorul reuşeşte să ne proiecteze ca într-un film nevăzut pentru a vedea ce se întâmpla la curţile boiereşti şi în lumea celor mulţi obidiţi şi necăjiţi, care au format talpa neamului. Cu volumele II şi III urcăm în lumea actuală, apropiată de noi“, a spus prof. univ. dr. Mihai Iacobescu.

„Prin această lucrare se reafirmă rolul important al Bisericii prin slujitorii ei“

A urmat cuvântul părintelui Ilie Macar de la parohia „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Câmpulung Moldovenesc. După ce a remarcat importanţa Zilei Naţionale a României, aşezată după sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, pr. Ilie Macar a subliniat că părintele Nicolae Cojocaru „s-a distins prin multă râvnă, trudă, dragoste de neam şi ţară, realizând o operă de o dimensiune importantă“. „Părintele Nicolae ne arată că trebuie să trăim această simbioză între sacru şi profan, între cult şi cultură. Prin redescoperirea datinilor, tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti ni se arată că omul are o chemare sacră. Dintotdeuna omul i-a adus închinare Creatorului prin forme de cultură. Cultura autentică şi profundă a fost o întrepătrundere cu închinarea. Mircea Eliade spunea că sacrul nu este un stadiu în istoria conţiinţei umane, ci un element în structura acestei conştiinţe şi că omul autentic este cel religios. Părintele Nicolae ne arată prin această operă monumentală că tot ceea ce a trăit poporul român de la începuturile sale a fost în legătură cu cerul. Prin această lucrare se reafirmă rolul important al Bisericii prin slujitorii ei“, a afirmat pr. Ilie Macar.

În continuare, pr. Nicolae Cojocaru a vorbit despre planul celor trei volume lansate şi despre anii de continuă osteneală depuşi în realizarea acestei trilogii. „Am iniţiat această enciclopedie acum 30 de ani. În anul 1982 am gândit planul acestei istorii, dându-mi seama de greutăţile insurmontabile a abordării unei asemenea lucrări de amploare. Marele Nicolae Densuşianu a încercat să dea o istorie a tradiţiilor şi obiceiurilor la români, care a eşuat. Din 1913 au trecut 100 de ani de încercări de gândire a unei astfel de istorii. După multe încercări mi-am definitivat o metodă nouă ca să abordez întreaga problemă a istoriilor şi tradiţiilor obiceiurilor la români, pornind de la origini până în zilele noastre“, a amintit pr. Nicolae Cojocaru.

Demonstrarea unităţii neamului românesc de pretutindeni

Autorul cărţii „Istoria tradiţiilor şi obiceiurilor la români“ a relatat în continuare că ani la rând a „bătut drumurile ţării“, cercetând obiceiurile din toate zonele României. „A fost nevoie de documentare la bibliotecile academiilor şi institutelor din Iaşi, Cluj Napoca, Chişinău, Viena s.a. A trebuit să adunăm tot ceeea ce era legat de obiceiurile la români din perioadele prefeudale. S-au făcut erori de concepţii asupra evoluţiei românilor şi a trebuit reluată toată problema istorică până în cele mai mici amănunte. Lipsa de mărturii mă determina să caut alte documente asupra cărora nu s-a mai făcut mărturie pentru a stabili continuitatea noastră. Primul volum vorbeşte de la sine despre vechimea, continuitatea şi romanitatea românilor. Obiceiurile sunt o continuare a celor care au venit din lumea romană. Se spune că la baza obiceiurilor noastre româneşti sunt obiceiuri romane. Am încercat să demonstrez prin volumul II şi III, pe lângă prezentarea obiceiurilor din întreg spaţiul românesc, din Basarabia, din Bucovina de nord, din Transcarpatia, din sudul Dunării, Macedonia şi alte zone, unitatea neamului românesc de pretutindeni. Mi-am asumat această responsabilitate ca să dau la lumină toate obiceiurile, inclusiv ale fraţilor români din afara graniţelor. Am dorit astfel să aducem un omagiu celor care sunt în alte părţi şi care au păstrat obiceiurile. Păstrez o legătură cu cercetătorii din Chişinău, din Bucovina de nord şi cu alţi cercetători. Cu aceştia am reuşit să aducem în faţa dumneavoastră această trilogie a tradiţiilor şi obiceiurilor la români. Aduc un omagiu celor care ne-au sprijinit, ne-au fost aproape şi ne-au înţeles“, a adăugat pr. Nicolae Cojocaru.

La final, Corala „Academica“ din Câmpulung Moldovenesc, dirijată de Emil Forfotă, alături de cântăreaţa de muzică populară Angelica Flutur, a susţinut un concert de colinde.

Trilogia părintelui Nicolae Cojocaru a fost lansată la jumătatea lunii noiembrie 2012 la Academia Română, în prezenţa etnologilor, a profesorilor de la secţia de folclor a Universităţii Bucureşti, a oamenilor de artă şi cultură.

Citește despre: