Şi cine nu a avut îndoieli? Şi eu am avut. Dar, dacă începi să le cercetezi, se spulberă. Îndoiala este la fel ca împotrivirea. Împotrivirea te poate tulbura brusc, dar, dacă te uiţi atent şi chibzuieşti, o poţi respinge. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu îndoielile. Începi să chibzuieşti – şi ajungi la rezolvare: nu, astea sunt prostii; nu există nimic solid în ele, toate doar mi se par, sunt iluzorii, aşa cum sunt toate lucrurile vrăjmaşului. Dar există un mijloc prin care putem ajunge acolo încât îndoielile să nu se nască deloc. Mi-a povestit un om cum l-a învăţat cineva să ajungă la acest lucru. Închipuie-ţi, i-a spus, adevărul şi roagă-te pentru el sau în timpul rugăciunii învârte-l în minte şi tot din el alcătuieşte rugăciuni. Va veni momentul, când adevărul acesta va intra în inimă şi va cuprinde toată fiinţa sufletului, hrănind-o şi bucurând-o. Aceasta este înrudirea sufletului cu adevărul; şi după aceasta îndoielile nu-l vor mai putea clătina. Ele pot trece prin minte, dar sunt departe de suflet, precum sunt murmurul sau tropotul de dincolo de zid.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înţelepte, Editura Cartea Ortodoxă, p. 121-122)