Dacă împăratul i-ar dărui ceva unui supus de-al său şi dacă în clipa următoare, chiar înaintea împăratului, un oarecare obraznic ar răpi acel dar din mâna slugii, ce ar urma oare să facă împăratul celui ce a furat bunul altuia? Negreşit s-ar aprinde de mânie grozavă împotriva răpitorului. Şi pe bună dreptate, căci ar pricinui o mare supărare împăratului darnic, precum şi robului care primise darul.

 

Dumnezeu, Împăratul Cerurilor, după bunătatea şi iubirea Sa de oameni, dăruieşte tuturor oamenilor bunătăţile Sale. Ei le ţin în mâinile lor, pentru că toţi se bucură de bunătăţile Lui, şi astfel îl cunosc şi îi mulţumesc Lui ca Binefăcătorului lor. Dar cei fără ruşine răpesc darurile dumnezeieşti de la oameni, ca şi cum le-ar smulge din mâinile acelora, şi săvârşesc această treabă nelegiuită înaintea ochilor atotvăzători ai lui Dumnezeu. Dumnezeu dăruieşte robilor Săi bunătăţile Sale ca pe un dar în mâinile lor, iar cei fără ruşine răpesc bunătăţile dăruite de Dumnezeu. Pe cel pe care Dumnezeu îl învredniceşte, ei îl fac nevrednic. Pe cel pe care Dumnezeu îl înzestrează, ei îl pradă. Pe cel pe care Dumnezeu îl îmbogăţeşte, ei îl sărăcesc. Şi Dumnezeu vede faptele lor nelegiuite.

 

Cugetă, omule, ce supărare se face lui Dumnezeu şi ce jignire se aduce oamenilor de la astfel de răpitori! Iar de aici, ce mânie grozavă a lui Dumnezeu se aprinde împotriva lor, nu se poate spune! Dacă pe cei care pe fraţii lor, adică pe săraci şi sărmani, nu i-au ajutat, El îi trimite în focul cel veşnic, precum citim în Evanghelia după Matei, în capitolul 25, ce va fi dar cu aceia care nu numai că nu ajută, dar mai şi răpesc? Cugetă la aceasta, răpitorule lacom, tu, cel ce te îndestulezi din bunul altuia!

 

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 100)