Turnul este menționat pentru prima dată la mijlocul secolului al XIII-lea, într-un document al Mănăstirii Esfigmenu, sub denumirea de „turnul lui Kavallari”. Se presupune că numele turnului provine de la un înalt demnitar sârb, care a avut aici o moșie și despre care se știe că a menținut legături cu mănăstirile din Sfântul Munte.

În anul 1302, drept-credinciosul rege Ștefan Uroș al II-lea Milutin a adăugat ultimul etaj, care dăinuie până astăzi.

Construcția este specifică arhitecturii athonite, având pilaștri legați prin arcade din cărămidă. Turnul era prevăzut cu mai multe metereze defensive și cu un paraclis închinat Schimbării la Față, amenajat la etajul al șaselea, spre care se urcă în spirală pe o scară din piatră, cu aproximativ 100 de trepte. Din vechiul paraclis, astăzi se mai păstrează nișele Sfintei Mese și ale proscomidiarului. Până în anul 1930, lângă turn se aflau un rezervor de apă și o casă monahală.

Pelerinii care se încumetă să urce până la ultimul etaj al turnului sunt răsplătiți cu un peisaj de o frumusețe aparte. Arcadele de piatră oferă o perspectivă asupra tuturor celor patru laturi ale turnului. De aici se pot vedea Kathisma „Înălţarea Domnului” – ctitorie a Sfântului Vasile al Tesalonicului, Arsanaua „Sfântul Vasile” a Mănăstirii Hilandar și Chilia „Sfântul Ștefan” de pe Muntele Samaria.