Schitul „Înălțarea Domnului” din Athos – ctitorie a Sfântului Vasile al Tesalonicului
Fortăreața Sfântului Vasile al Tesalonicului, cunoscută sub numele de Vechea Mănăstire, se află pe malul mării, în partea de Nord a Sfântului Munte Ahtos şi este zidită pe o stâncă, lângă arsauna mănăstirii Hilandar.
Născut la Atena, Sfântul Vasile al Tesalonicului (1 februarie) a fost ucenic al cuviosului Eftimie cel Nou (†898), pe când acesta se nevoia în Muntele Athos. În anul 875, Sfântul Vasile a fost tuns monah de către cuviosul Eftimie, vestindu-i mai dinainte alegerea lui ca ierarh, în anul 904.
Căutând un loc de nevoinţă, Sfântul Vasile al Tesalonicului s-a aşezat mai târziu în apropierea mănăstirii Hilandar de astăzi. Acolo, pe o stâncă de pe malul mării, Sfântul Vasile a ridicat o mică aşezare monahală, cu mai multe chilii şi trapeză, dar şi ziduri de apărare. Biserica mănăstirii a fost închinată Înălţării Domnului.
Construcţia cea mai veche păstrată este turnul zidit între 1300-1302 de către regele Serbiei Milutin, în urma cererii monahilor care doreau să fie protejaţi de incursiunile piraţilor. Turnul era cunoscut sub numele de „Fortăreaţa Hrisa”, de la vechea cetate Hrisa, cea de la care şi-a luat numele şi ţinutul. Are 11 x 13,5 metri şi o înălţime de 15 metri, iar la ultimul nivel avea un paraclis.
Regele Milutin a înzestrat-o şi cu titluri şi metoace, bucurându-se de o destul de mare autonomie economică faţă de mănăstirea suverană – Hilandar.
Pe la anul 1330, fiul lui Milutin, Ştefan Detavski, a construit în mijlocul fortăreţei o biserică închinată Sfântului Vasile. De atunci, biserica şi-a păstrat această denumire.
În apropierea aşezământului se află turnul construit de Ştefan al II-lea Milutin (1282-1321). Pe coastele colinei Samaria se văd şi ruinele Vechiului Castru, folosit probabil ca punct de observaţie.
Aflată pe moşia mănăstirii Hilandar, ctitoria Sfântului Vasile are astăzi statut de kathismă. Deşi, de câţiva ani, s-a început refacerea vechii mănăstiri, aici încă nu vieţuieşte niciun monah. În mica biserică se slujeşte rar, doar la hram şi cu alte câteva ocazii.
(Foto) Vizită la Kathisma Înălțarea Domnului – Hilandar, Athos
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro