După decapitarea Sfântului Iacob, când regele persan Yezdegherd a aflat despre faptul că fraţii creştinii intenţionează să ia moaştele Sfântului, a dat ordin să fie arse şi dispersate. Însă, unii creştini au reuşit să le păstreze şi să le ducă la Ierusalim, unde au ajuns după 40 zile de mers pe jos şi le-au plasat în mănăstirea ibericilor (la Cetatea sau „Turnul lui David”) – înfiinţată de către Petru din Iberia, care era monofizit. Atunci când acesta, în urma sinodului de la Calcedon, a fost expulzat din Ierusalim, a dus cu el în Egipt şi moaştele Sfântului Iacob.

După cum aflăm prin „Proloagele de la Ohrida” ale Sfântului Nicolae Velimirovici, cinstitul cap al Sfântului Iacov a fost dus la Roma, iar altă parte a sfintelor lui moaşte au ajuns în Portugalia, unde este prăznuit în douăzeci şi două de zile ale lunii mai.

În 1697, o parte din moaştele Sfântului Iacob Persul au fost aduse la Mănăstirea Dragomirna, după cum menționează antimisul de mătase în care se păstrau.

De atunci, Mănăstirea Dragomirna a trecut prin multe momente de încercare, dar, prin purtarea de grijă a Sfântului Mare Mucenic Iacob Persul şi prin rugăciunile sfinţilor ce au vieţuit aici, mănăstirea a dăinuit.

(Foto) Mănăstirea Dragomirna – ctitoria domnitorului martir Miron Barnovschi