A murit bătrânul vostru preot şi în locul lui a venit un teolog foarte tânăr. Bătrânului preot îi sărutaţi cu plăcere mâna, dar vi se pare că e un lucru nelalocul lui să-i sărutaţi mâna unui preot cu mult mai tânăr decât dumneavoastră. Oare n-aţi auzit istoria cu cneazul Miloş şi tânărul preot? Ea sună astfel: un preot tinerel slujea liturghia în Kraguievaţ, fiind de faţă cneazul Miloş. Bătrânul cneaz era neobişnuit de evlavios. Slujba nu începea în biserică până nu venea el. În biserică stătea la locul său ca împietrit şi se ruga lui Dumnezeu cu inimă înfrântă. După ce tânărul preot a terminat slujba, a întins către cneaz crucea şi anafura. Cneazul a sărutat crucea, apoi a apucat şi mâna preotului ca s-o sărute. Tânărul şi-a tras-o, ca şi cum s-ar fi ruşinat că bătrânul domn al ţării îi sărută mâna. Cneazul Miloş l-a privit şi a zis: „Dă-mi mâna s-o sărut! Nu sărut mâna ta, ci sărut cinul tău, care e mai bătrân şi decât tine şi decât mine”.

Prin aceasta socot că totul s-a spus şi s-a lămurit. Bătrânul cneaz a grăit în biserică şi a spus cuvinte ca de la Însuşi Duhul lui Dumnezeu. Cugetaţi singuri: dacă preotul vostru are 25 de ani, în schimb cinul lui are 1900. Şi când îi sărutaţi mâna sărutaţi cinul care de la apostolii lui Hristos a trecut asupra multor mii de slujitori ai altarului lui Dumnezeu. Iar sărutând cinul preotului sărutaţi şi pe toţi marii sfinţi şi vrednicii duhovnici care au purtat acest cin de la apostoli până acum. Sărutaţi pe Sfântul Ignatie, şi pe Sfântul Nicolae, şi pe Sfântul Vasilie, şi pe Sfinţii Sava, şi Arsenie, şi Ioanichie, şi pe mulţi-mulţi alţii, care pe pământ au fost podoabă a pământului, iar acum sunt în cer podoabă a cerului, şi care sunt numiţi: „Îngeri pământeşti şi oameni cereşti“. Aşadar, sărutarea mâinii preotului nu este sărutare obişnuită, ci este, după cuvântul apostolului Pavel, sărutare sfântă (I Cor. 16,20).

(Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi vol. 2, Editura Sophia, București, 2008, pp. 56-57)