Creştinul adevărat nu se poate încuia faţă de lume, dar nici nu trebuie să se conformeze lumii, identitatea pe care nu trebuie să şi-o piardă este Crucea lui Hristos. Fără Aceasta, lumea îşi va pierde echilibrul şi sensul. Crucea este puterea omului credincios de a se smulge din propriile sale puteri.

            Fiecare întâi septembrie este un alt început. Neştiut, nevăzut, nefăcut. Sunt drumuri care nu au un început şi sunt drumuri care nu au un sfârşit. Mântuirea este un drum. Un început şi un sfârşit, în acelaşi timp, precum Sfânta Cununie.

            Ne aflăm, din pântecele maicii noastre, pe acest drum. Călători însetaţi şi flămânzi de Adevăr, de Frumuseţe, de Taină, nimeni şi nimic nu ne poate sătura, afară de Dumnezeu. Pe drumul acesta, numit Mântuire, nu putem merge decât ortodox, adică decât înainte. Într-o cinstită familie de catolici, din apropiere, s-a născut un copil. Frumos, vioi, avea un singur defect: tălpile picioarelor erau invers, călcâiele în direcţia de mers. Doctorul Pesamosca, recent plecat la Domnul, l-a operat, glumind hâtru: ia să te fac eu ortodox. Şi acum copilul este sănătos, bine, calcă apăsat, doar înainte.

            În esenţă, nicio lege umană nu ar trebui să contravină Legii Divine. Şi totuşi prin legile umane sensurile sunt inversate precum acele unui ceasornic pus să meargă înapoi. După legile acestei lumi, cei care se fac fii ai lui Dumnezeu, trebuie să moară şi gata; după Legea lui Dumnezeu, fiii Săi trebuie să treacă dincolo de moarte, întru Înviere. Toate legile existente, ştiute şi neştiute, pot fi împărţite în două: una care cheamă stăruitor la moarte şi la nimic, alta care cheamă tămăduitor la Viaţă şi la Înviere.

            Nunta lui Borcea, prin opulenţă, prin kitsch, aparţine primei chemări, nunta lui Pesamosca, prin smerenie şi prin asumarea Crucii, aparţine celei de-a doua chemări.

            În satul copilăriei mele trăia un om care n-a mers în viaţa lui la Biserică. Tot timpul nervos şi repezit, drăcuia mereu, dacă-l întrebai ce mai face, răspundea fără echivoc: nu mai fac nimic, de pe acum e timpul să fac o groapă. Sunt gropi săpate în Pământ şi sunt gropi săpate în Cer. Primele s-ar putea numi gropi borceşti, cele din urmă s-ar putea numi gropi pesamosceşti.

            Mijlocul de început al Anului Bisericesc este Înălţarea Sfintei Cruci, moment sfânt care ne aminteşte că aducându-Se jertfă pe Cruce, pentru noi şi pentru a noastră mântuire, Hristos a dorit să ne întâlnescă pe această cale. De aceea, viaţa lumii nu poate fi paralelă drumului Crucii. Creştinul adevărat nu se poate încuia faţă de lume, dar nici nu trebuie să se conformeze lumii, identitatea pe care nu trebuie să şi-o piardă este Crucea lui Hristos. Fără Aceasta, lumea îşi va pierde echilibrul şi sensul. Crucea este puterea omului credincios de a se smulge din propriile sale puteri. Cădem de prea multe ori robi în această viaţă atâtor nevrednicii, încât uităm permanent de Sfânta Cruce, esenţa oricărui început şi sfârşit, întrebându-ne, alături de poetul Ioan Es. Pop: cum să mai speri la mântuire/ şi fără mântuire cum să mai crezi că-ntr-o zi/ duhovnicul va reveni şi te va lua de mână/ şi te va duce acolo unde/ nu este dependenţă, cheltuială şi suspin?

            Mântuirea este început al tuturor începuturilor. Chemarea începuturilor este vie în sufletul oricărui om. Copil fiind, începi atâtea jocuri pe care niciodată nu reuşeşti să le sfârşeşti; ajuns tânăr, pui început atâtor şi atâtor năzuinţe, pe puţine dintre acestea reuşind să le împlineşti; te trezeşti, ca dintr-un somn, bătrân şi înţelegi, poate prea târziu că sfârşitul îţi devine marele început. Cărţile citite, realităţile trăite şi faptele săvârşite în numele credinţei tale sau al necredinţei altora, toate se cheamă, una pe cealaltă, către un alt început. Întrebarea care trebuie să ţi-o pui permanent este: începutul acesta vine de la Dumnezeu? Răspunsul poate fi simplu, cât o rugăciune: Doamne, ajută-mă, fii cu mine, fii Începutul meu!

            Cel care-L pune pe Dumnezeu ca semn al oricărui început, Îl va avea pe Dumnezeu şi ca Răspuns al oricărui sfârşit.