Un ierarh iluminist în scaunul episcopal al Romanului - Leon Gheucă (1769-1786)

Au trecut 252 de ani de când scaunul vlădicesc de la Roman a fost ocupat (în urma trecerii la cele veșnice a episcopului Ioanichie Hasan), de  eruditul episcop Leon Gheucă, ierarh cu o educație aleasă, cu o cultură generală vastă, un susținător al învățământului și tiparului în limba română, care „a stăruit pentru  luminarea și progresul neamului său”. De asemenea, Episcopul Leon este cunoscut și ca traducător al unor opere de orientare iluministă, care îl prezintă astăzi drept un fruntaș al acestei mișcări la noi în țară. Numele său a rămas consemnat la Roman, pe două dintre ctitoriile sale - Catedrala episcopală „Sf. Cuv. Parascheva” și turnul clopotniță,simboluri ale orașului Roman.

O „noțiță istorică” păstrată în Arhiva Eparhială de la Roman, (reprodusă de altfel și de episcopul Melchisedec în Chronica Romanului), ne dă primele informații despre acest ierarh, că era din „evgheneștii pământeni”, că era „cirac” al mitropolitului Gavriil al Moldovei și că provenea dintr-o veche familie de neam ales (familia Gheucă fiind cunoscută în Moldova, încă din secolul al XVI-lea).

Când a fost ales episcop, Leon ocupa un post important în viața bisericească a Moldovei, acela de „protosinghel” al Mitropolitului țării. S-a păstrat actul întocmit la alegerea și ipopsifierea sa, ca episcop al Romanului, având încă doi contracandidați (Antonie - egumen la Moldovița și Veniamin - egumen la Solca) – datat la 2 februarie 1769 – un document de certă valoare istorică, privind alegerea și hirotonia candidaților la arhierie. Hirotonia întru arhiereu a  avut loc probabil chiar la acest mare praznic împărătesc - Întâmpinarea Domnului - unul din hramurile Mitropoliei, la Catedrala Veche „Sfântul Gheorghe” din Iași, oficianți fiind episcopul Inochentie al Hușilor și doi arhierei greci.

În Catastiful breslei mișeilor din Roman, apare numele acestui episcop, după predecesorul în scaun (episcopul Ioanichie), cu următoarea mențiune: „Leon ot Putna”, arătând că acesta își avea metania la Mănăstirea Putna.

Cât privește activitatea sa ca episcop eparhiot, asemenea înaintașilor săi, a soluționat mai multe probleme de ordin administrativ-gospodăresc ale Episcopiei, totodată, el a fost prezent, în calitate de înalt demnitar bisericesc, la rezolvarea unor importante probleme contemporane cu care se confrunta țara și Biserica. Amintesc aici, faptul că episcopul Leon a cumpărat pentru Episcopie o moșie, numită „Râpa lui Manolache”, situată în ținutul Covurlui, a întocmit „cărți de judecată” cu diverși demnitari ai vremii, a cercetat neînțegerile ivite la Roman între armeni și Biserica Albă („Sf. Voievozi”), cauzate de unele împresurări de proprietate, episcopul găsind mereu soluții judicioase, dovadă fiind faptul că acestea erau aprobate și apreciate de Divan.

De-a lungul celor 16 ani de arhipăstorie la Roman, episcopul Leon și-a îndreptat atenția asupra Catedralei episcopale, ctitorită de Petru Rareș, dar și a anexelor ce o înconjurau, care aveau nevoie la acea vreme de consolidare și renovare. Sub îndrumarea sa, au fost efectuate ample lucrări, la turnul bisericii, la bolta altarului, multe elemente fiind înlocuite datorită degradării lor. Pe o ușă de lemn, ferecată cu vergele din fier, montată în vremea sa pe latura de nord a bisericii, între absidă și altar, se poate citi și astăzi: „ Leon ep(isco)p Rm, 1781”; iar prin descoperirea făcută de distinsul istoric Doru Mihăescu, într-o ocniță situată pe latura de nord, sub acoperiș, o însemnare deosebit de prețioasă ne amintește: „Ca să să știe de când m-am suit aicea, episcop Leon, la leat 1776”; toate aceste mărturii arată și confirmă aptitudinile sale gostodărești.

În vecinătatea bisericii episcopale se afla în vechime o clopotniță, amintită și în jurnalul unui călător străin ce a poposit vremelnic la Roman, în anul 1641. Fiind probabil deteriorată de vitregiile vremurilor, episcopul Leon a găsit potrivit să ridice o nouă construcție, un nou turn care să adăpostească clopotele Episcopiei, (între acestea sunt și astăzi două clopote donate de Ștefan cel Mare și Sfânt). Acesta a așezat temelia actualului turn clopotniță de la Episcopia Romanului, pe locul celui vechi și a zidit doar partea inferioară a acestuia, pe care au fost așezate și au stat clopotele vreme îndelungată (fiindcă episcopul ctitor, în perioada lucrărilor a fost ales mitropolit al Moldovei), urmând ca această impunătoare construcție să fie finalizată, de succesorii săi. Potrivit pisaniei, abia după un secol, marele episcop Melchisedec Ștefănescu, va izbuti să termine lucrarea, între anii 1881-1882.

Episcopul Leon, iluministul cărturar autodidact   

Spre deosebire de cei mai mulți dintre înaintașii săi în scaunul vlădicesc al Romanului, care erau pregătiți în vechile centre monahale ale Moldovei, episcopul Leon și-a îmbogățit cunoștințele dobândite ca viețuitor la Mănăstirea Putna, ascultând probabil pe unii cărturari veniți de peste hotare (tot mai mulți în Moldova acelor timpuri), legând chiar prietenii cu unii dintre aceștia, el fiind un autodidact ce a învățat limba franceză, a citit, apoi a tradus în românește cărți cu tematică filosofică, de etică și morală creștină.

Având în vedere că în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, mișcarea iluministă europeană și-a deschis drumul și în țările române, unde a  dobândit numeroși adepți. Între aceștia se numără și episcopul Leon, un ierarh receptiv la ceea ce era nou în viața culturală, un cunoscător al tradițiilor și așezămintelor ortodoxe, „ctitor” al multor scrieri cu orientare iluministă, lucruri care îl recomandă astăzi drept un fruntaș al iluminismului din țara noastră. Învățând limba franceză, citind operele marilor gânditori și filosofi greci, înbogățindu-și   biblioteca personală cu lucrări de referință, chemând în jurul său dascăli și copiști, ba mai mult, chiar el a tradus câteva lucrări cu tematică filosofică, socială și etică, toate acestea l-au remarcat ca un mesager al iluminismului în Moldova.

Episcopul Leon a militat pentru promovarea limbii române în viața culturală a țării, pentru reducerea importanței limbii și mentalității grecești în școlile noastre; a sprijinit pe cei care traduceau în limba română opere literare, moral-filosofice iluministe; a avut o bogată bibliotecă personală, din care nu lipsea Enciclopedia franceză; a trimis la studii în occident (la Halle), doi bursieri: pe Alexandru Gheucă, nepotul său și pe ierodiaconul său Gherasim.

Una din preocupările sale cărturărești a fost copierea și traducerea în limba română a unor lucrări, precum Etiopica lui Heliodor, lucrare ce a fost copiată de Grigorie Hudici (copistul Episcopiei de Roman), la anul 1784. Un an mai târziu, același copist a terminat de copiat  Cartea a II-a Din scrierile lui Oxenstiern. În anul 1780, probabil tot la îndemnul episcopului Leon, a fost tradusă în Roman, Gheografie noauă... din limba greacă, de către Petre Stamatidi, un cărturar grec ce avea legături apropiate cu clericii romașcani, dovadă că el a mai făcut la Roman și alte traduceri, între care amintim: Haractirurile lui Epictet.

Episcopul Leon dorea să tipărească Aventurile lui Telemah, de Fenelon, precum și scrierea Teatrul politic, a lui Ambrosius Marlianus. Cercetătorii literaturii noastre vechi i-au atribuit lui Leon Gheucă și traducerea unei culegeri de texte iluministe, cu titlul: Despre știința stihurilor (1780), o culegere de meditații, o antologie tipic iluministă, realizată în spiritul enciclopedic al „secolului  dicționarelor și al compilațiilor”.

O prietenie memorabilă

În jurul anului 1783, un cărturar sârb cu numele Dositei Obradovici a poposit o vreme în Moldova, ajungând și la Episcopia din Roman, unde l-a cunoscut pe eruditul episcop Leon. Între cei doi cărturari s-a închegat o frumoasă și rodnică prietenie, care va dăinui. Într-o scrisoare, datată 13 aprilie 1783, adresată unui preot pe nume Haralambie, acest Dositei, făcea aprecieri  și referiri la educația copiilor în Moldova spunând între altele: „Nu este acum tânăr în Iași care să nu știe afară de limba sa, elinește și franțuzește, mulți latinește și italienește. Peste toți însă este vrednic de veșnică glorie și laudă, cel mai iubitor de învățătură și cel mai distins, Domnul Leon Gheucă, episcopul Romanului în Moldova, al cărui zel către învățătură și iubire de patrie se pot descrie pe deplin (...)”.

Același cărturar sârb, consemna pe una din lucrările tipărite de el în anul 1784, o dedicație sugestivă, prin care își arăta prețuirea și admirația sa față de episcopul Leon: „...În toată vremea vieții mele nu am cunoscut un om care a poftit mai mult luminarea minților și a sufletelor omenești decât Preasfinția Ta.... Primește dar mă rog acest mic semn al veșnicei mele mulțumiri, fiind cu totul încredințat că sufletul meu până când va fi în ființă te va pomeni (...)”.

În loc de concluzii

Recunoscându-i-se meritele, pregătirea și calitățile sale deosebite, după o lungă și rodnică activitate pastoral misionară desfășurată în țara de jos a Moldovei, la Roman (februarie 1769 – martie 1786), după moartea mitropolitului Gavriil Calimachi (martie 1786), episcopul Leon Gheucă a fost ales de către Soborul țării, întâistătător al Mitropoliei Moldovei „după vechiul obicei al pământului”, cu toate împotrivirile cercurilor grecești din Moldova, ale domnitorului Alexandru II Mavrocordat și chiar ale patriarhului ecumenic Procopie; nemulțumirile acestora fiind cauzate de patriotismul său, dar și de demersurile sale pentru promovarea culturii și limbii române în școală și în biserică, în defavoarea celei grecești, considerate la acea vreme drept atitudini antifanariote!

Ierarhul va continua la Iași frumoasele preocupări cărturărești, încurajând activitatea tipografică la Mitropolie, dând dovadă din nou de patriotism, atunci când se va implica activ în oprirea unei răscoale a ienicerilor aflați în Moldova (circa 10.000 de soldați turci),  care se dedau la prădarea satelor și a locuitorilor țării; atitudinea sa patriotică fiind apreciată în corespondența diplomatică a vremii. După numai doi ani de arhipăstorire la Iași, mitropolitul Leon a trecut la cele veșnice, la finele anului 1788, fiind înmormântat în Catedrala mitropolitană „Sf. Gheorghe” unde fusese hirotonit arhiereu și investit ca episcop al Romanului. Piatra sa de mormânt, din marmură albă se păstrează intactă și astăzi, pe latura de nord a vechii Catedrale, alături de alte pietre funerare, aduse aici în urma lucrărilor de renovare și consolidare efectuate în ultimii ani.

De la acest ierarh luminat, care s-a risipit generos în atâtea laturi ale slujirii cultului și culturii române, putem învăța un  lucru simplu și anume, că omul deși este efemer, el se poate înveșnici prin faptele sale. Veșnică să fie pomenirea lui! (Pr. Dr. Aurel Florin Țuscanu)

De la același autor

Ultimele din categorie