Pământul românesc, poate mai mult decât altă parte de lume, a născut sfinți pentru Împărăția lui Dumnezeu. De la Sfântul Andrei, care a lăsat o sămânță mică și uscăcioasă, într-un pământ mustit de sângele eroilor și al mucenicilor, a răsărit un stejar de sfinți – la umbra cărora neamul românesc s-a plămădit și încă se mai plămădește. Sfințenia lui Dumnezeu a fost împărtășită din plin neamului românesc. De la vlădică la opincă, avem sfinți din toate categoriile sociale.

Sinaxarul zilei de 22 septembrie ne demonstrază tocmai acest lucru. O viață a unui om „de jos”, ajuns în treapta arhieriei, care a gustat, mai apoi, din greutatea robie tătărăști. Sfântul Teodosie de la Mănăstirea vrânceană Brazi, căci despre el este vorba, a trăit în prima jumătate a veacului al XVII-lea, iubind din tinereţe viaţa călugărească. După ucenicia la Bogdana Bacăului și maturitatea duhovnicească din codrii Moldovei, Sfântul a fost hirotonit episcop de Rădăuţi în anul 1670, iar peste un an a fost trimis să păstorească Epicopia Romanului. În anul 1674, după începutul pribegiei Mitropolitului Dosoftei, ierarhul Teodosie, deşi nu voia, a luat conducerea Mitropoliei Moldovei.  

Văzând cât de greu o duce poporul Moldovei și că se anunțau noi biruri, Teodosie a mers la domnitorul Dumitrașcu Vodă şi i-a cerut să pună capăt asupririi poporului. Mâniat, domnul l-a silit să-şi părăsească scaunul, fiind arestat în Mănăstirea „Sfântul Sava” din Iaşi. După revenirea în țară a Mitropolitului cărturar Dosoftei, ierarhul Teodosie a fost eliberat, întorcându-se acasă, la Bogdana. La puțin timp, a văzut că o altă mănăstire are nevoie de prezența sa. În Vrancea, pe dealuri domoale, a reconstruit mănăstirea Brazi. A ridicat o nouă biserică şi chilii, aşezând acolo monahi, pe care i-a pus sub ascultarea egumenului Zaharia.

În anul 1688, pe când se afla la Focşani, a fost răpit şi dus în Ţara Românească, unde a îndurat, vreme de zece săptămâni, închisoare şi chinuri – fiind cercetat  pentru pricini închipuite de către rudele lui Dumitraşcu Vodă.

În toamna anului 1694, tătarii au năvălit din nou în Moldova, jefuind pe creştini şi distrugând bisericile. Cunoscându-şi mai dinainte sfârşitul, fostul mitropolit Teodosie s-a pregătit duhovniceşte, aşa cum se cuvine a face orice creştin adevărat. Curând, la Mănăstirea Brazi, a venit o ceată de tătari, care l-au schingiuit pe bătrânul arhiereu, cerându-i să le predea avutul şi odoarele sfântului locaş. Acesta a refuzat, preferând mai degrabă să fie chinuit, decât să dea în mâinile păgânilor puţinele valori şi sfintele vase. În cele din urmă, tătarii, după ce l-au chinuit îndelung, i-au tăiat capul și l-au îngropat în grabă.

Așa arată o pagină a istoriei noastre românești. Sfântul Teodosie rămânwe pentru noi un Sfânt care, prin împlinirea vieții sale, a trasat drumul istoric al poporului român – de la viață spre moarte, în Împărăția lui Dumnezeu.