Se dovedea, astfel, a fi un concurent al vaccinului antigripal, iar în cazul în care o persoană se îmbolnăvea, administrarea amantadinei în primele 48 de ore scurta evoluţia şi diminua simptomele în mod semnificativ. În scurt timp, medicamentul a fost răspândit în toată lumea. S-a observat ulterior că substanţa era eficientă numai asupra virusurilor de tip A. În deceniile următoare au apărut informaţii cu privire la apariţia rezistenţei virusurilor la acest medicament, astfel că, în anul 2009, s-a dovedit că virusul sezonier prezent în SUA (H3N2) este 100% rezistent. Acest fapt a determinat autorităţile americane să nu mai recomande amantadina ca medicament antigripal. Cu toate acestea, substanţa şi-a dovedit utilitatea şi în alte afecţiuni cum ar fi:

- terapia hepatitei cronice cu virus C. Se ştie că aproximativ 50% dintre bolnavii de hepatită C nu răspund la terapia cu interferon sau nu pot tolera tratamentul, din cauza efectelor secundare. Studii clinice efectuate în SUA pe 152 de pacienţi, timp de şase luni, au arătat că amantadina a determinat o îmbunătăţire reală a stării de sănătate a pacienţilor, dovedindu-se a fi o alternativă reală la tratamentul cu interferon;

- după numai câţiva ani de utilizare ca antigripal, amantadina s-a dovedit utilă şi în terapia bolii Parkinson, fapt descoperit întâmplător. Această descoperire, primită la început cu un imens entuziasm, deoarece diminua rapid simptomele bolii (tremurături, rigiditate musculară, mişcări necontrolate ale membrelor) a fost urmată de informaţii care arătau că, pe termen lung, rezultatele sunt destul de slabe. Astfel că, după aproape patru decenii de utilizare, o analiză efectuată de un corp medical competent a conchis că amantadina nu este eficientă ca tratament de durată în terapia bolii Parkinson;

- boli psihiatrice. Amantadina şi-a dovedit eficacitatea în terapia efectelor secundare (aşa-numitul „parkinsonism medicamentos“) date de către medicaţia antipsihotică din unele boli mentale, ca schizofrenia. Deoarece tratamentul antipsihotic nu poate fi întrerupt, existând primejdia revenirii tulburărilor mentale, utilizarea amantadinei, care înlătură tremorul, dificultăţile de mers şi rigiditatea musculară, permite continuarea tratamentului. Studiile care au verificat utilizarea amantadinei în terapia hiperactivităţii şi iritabilităţii la copii cu autism au dat rezultate nesemnificative, deşi, în grupul tratat, s-au observat mai multe ameliorări (47%) faţă de grupul martor (37%). Există date şi asupra îmbunătăţirii stării mentale a bolnavilor de Alzheimer în fază finală, la care muţenia şi imobilitatea au fost înlăturate, pacienţii devenind capabili să rostească cuvinte coerente;

- terapia în leziunile cerebrale posttraumatice. Aceste leziuni care apar ca urmare a numeroaselor accidente rutiere determină alterări ale stării de conştienţă, aducând accidentaţii într-o stare vegetativă, practic incapabili să comunice sau să-şi controleze gesturile. Într-un studiu efectuat la Facultatea de Medicină din Harvard (SUA), pe 184 de pacienţi, victime ale unor leziuni cerebrale recente, ajunşi în stare vegetativă, s-a demonstrat eficacitatea amantadinei, care a determinat recuperarea semnificativă a pacienţilor, dacă tratamentul a fost instituit în primele zile sau luni după accident;

- terapia durerii cronice. Studii experimentale efectuate pe şobolani şi câini oferă argumente în favoarea utilizării amantadinei în durerile din osteoartrită (alături de antiinflamatoarele nesteroidale) sau în durerile neuropatice (dureri datorate lezării nervilor).

Ca orice medicament, şi amantadina poate determina efecte secundare, cum ar fi anxietatea, insomnia, dificultăţi de concentrare, iar în doze foarte mari, halucinaţii. De aceea, în utilizarea acestui polivalent medicament, medicii trebuie să ţină seama întotdeauna de raportul risc/beneficiu.