Ce să facem să scăpăm de împietrirea inimii?

Astea sunt lucruri care nu depind de un ajutor din afară. Astea depind de tine. Eu v-am dat o soluție. Nu să vă mângâiați cu faptul că le auziți. V-am dat un sfat: „Să fiți veseli!”. Cum să fiu vesel? – poate să spună cineva – când nu pot să fiu? Dacă ești vesel, inima se desface și este receptivă. Pentru că inima este adâncul cel mai adânc, cel mai profund dintre toate organele noastre. Inima este făcută de Dumnezeu ca să poată sta și El în ea, nu este ca orice organ. Inima este dincolo de ea. Are o profunzime dincolo de conștiință. Poartă în adâncul și în profunzimea ei acel punct extraordinar pe care l-a făcut Dumnezeu chip și asemănare, acolo unde spune Mântuitorul: „Vom veni cu Tatăl și locaș la el Ne vom face”. Asta este chipul și asemănarea, nu picioarele, nici ochii, nici urechile. Mintea este un subordonat al inimii.

La inimă cum ajungem?

Este foarte ușor. Bagă-ți mintea acolo și zi: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Deci dacă ai o stare de veselie, de decongestionare, de dispoziție, inima se desface și ea. Ce înseamnă asta: „Sunt amărât”? Cum ești amărât când Hristos a Înviat, când suntem înțelegători în ceea ce privește crucea pe care trebuie să o ducem și noi. Un om care crede în Hristos este vesel, e plin de nădejde, că Hristos nu-l lasă cu niciun chip. Și această stare continuă de veselie pe unde trăiești este și o stare de rugăciune și o trăire creștină și de inimă prezentă la Dumnezeu.

(Arhimandritul Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003, pp. 197-198)