Poate, dar iată cum: în prima perioadă de acţiune a rugăciunii lui lisus, patima biruieşte pe om, iar în cea de-a doua perioadă, oricât de puternică ar fi patima, omul o biruieşte. Patima rămâne înlâuntrul omului până la moarte, pe când nepătimirea poate îi doar relativă. Aceasta o putem vedea din faptul că mulţi nevoitori, precum Cuviosul lacov, petrecându-şi viaţa întreagă în nevoinţe, alunecau în păcat. Cel ce se sileşte în nevoinţa rugăciunii, acela negreşit simte în sine mişcarea patimilor. Însă omul care a dobândit rugăciunea lăuntrică are patima ca un mort înlăuntrul său, ce nu-l mai poate tiraniza, şi, cu cât mai puternică este rugăciunea, cu cât se întăreşte mai mult în inima nevoitorului, cu atât mai puţin şi mai puţin acţionează patimile, de parcă ar dormi. Mortul stă întins - înseamnă că există şi n-a dispărut, pentru că-i vedem cu ochii noştri. Tot astfel, patima este ca un mort în cel ce petrece în nevoinţa rugăciunii şi a dobândit rugăciunea lăuntrică...

(Sfântul Varsanufie de la Optina, Filocalia de la Optina, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2009, p. 79)