Într-o zi, am luat o trăsură ca să ne ducă, împreună cu Părintele, de la Sfântul Prooroc Elisei în strada Heiden. Când am ajuns, i-am spus vizitiului să apropie trăsura de trotuar, pentru ca Părintele să poată coborî cât mai uşor. Dar vizitiul îmi răspunde imediat: „Ce, trebuia să mi-o spuneţi dumneavoastră? Poate nu ştiţi cu cine aveţi de-a face? Poate nu ştiţi ce comoară aveţi?”. Şi l-a coborât pe Bătrânul din trăsură ca şi cum ar fi coborât nişte sfinte moaşte. Oamenii care îl aştep­tau pe Părintele l-au luat şi l-au dus în casă. Iar vizitiul a început să ne spună ce i s-a întâmplat oarecând.

„Odată, în cartierul Lumea nouă, s-a făcut o nuntă şi familia ginerelui m-a trimis să-l aduc pe Părintele Nicolae, care locuia în Qargaretta. Am mers acasă la Părintele şi... ispită! Deodată, când să plecăm, caii s-au speriat aşa de tare, încât mi-a fost cu neputinţă să-i mai stăpânesc. Se ridicau în două picioare şi fornăiau cumplit. Atunci îi spun Părintelui:

‒ Părinte, îmi este cu neputinţă să te iau în trăsură, deoarece caii sunt foarte tulburaţi. Mă duc repede să-i înştiinţez pe nuntaşi de ce nu te-am luat în trăsură. 

‒ Nu face nimic, fiule, mă duc pe jos, îmi spuse Părintele.

Dar, ce mare uimire mă aştepta ‒ continuă vizitiul ‒ când, ajungând eu lângă casa ginerelui, l-am văzut pe Părintele Nicolae (cunoscut prin încetineala mersului său) mergând liniştit pe trotuar, foarte aproape de casa aceluia. Vă puteţi da seama ce distanță este de la Sfântul Ioan, de la Qargaretta, până în cartierul Lumea nouă!». Spuneți-mi, cum a mers Bătrâ­nul, când eu cu trăsura nici nu ajunsesem măcar la casa ginerelui?!...”.

Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este de ajuns, spre lauda minu­nilor Tale!

(Monahia Marta, Sfântul Nicolae Planas, ocrotitorul celor căsătoriți, Editura Evanghelismos, București, 2008, pp. 70-71)