A apărut de curând a treia ediție a lucrării lui Alexis Carrel, Reflecții asupra conduitei de viață (Ed. Sens, Arad, 2018, 295 pg). Traducătoarele din limba franceză – Mariana Buruiană și Simona Nicola – ne-au adus aproape un volum publicat în 1950 la Librairie Plon din Paris. Alexis Carell a trăit între 1873 și 1944 (născut lângă Lyon).

Orfan, crescut și instruit de mama sa, este orientat spre litere apoi spre științe – obținând un doctorat în medicină. Chirurg – saloanele din Spitalul Central din Lyon păstrează urme ale trecerii sale – avea să fie chemat în cercetare de înaltă performanță la Centrul Rockfeller din New York unde lucrează în chestiuni specifice chirurgiei vasculare și al transplanturilor – un real pionier în domenii astăzi atât de necesare. În 1912 primește Premiul Nobel pentru medicină și fiziologie – domenii în care va colabora și cu o serie de medici români. Pentru mine personal revelația gândirii sale am aflat-o în volumul Omul acest necunoscut (dăruit mie de Părintele Vladovici, un mărturisitor apologet al Ortodoxiei) una dintre cele mai importante contribuții la cunoașterea omului dinspre structura sa bio-chimică. În anii din urmă m-am bucurat să descopăr în limba italiană ediții ale cărților sale despre rugăciune și, mai ales, frumosul volum de meditații asupra Călătoriei sale la Lourdes. Recitind textele în franceză am înțeles, a câta oară, cum poate cultura filologică să ajute omului de știință în exprimarea adevărurilor pe care le stăpânește rațional. Entuziasmat de Fragmentele din Jurnal ori textele limpezi din volumul Zi de zi am redescoperit cu bucurie acest volum pe care editura Sens îl recuperează lectorului român.

Adept al unei pedagogii bazate pe dezvoltarea conștiinței iar nu anularea ei, Alexis Carell rămâne nu doar un clasic al filozofiei pedagogiei, ci și un minunat inspirator de reformare a principiilor acesteia. El vede în disciplină în respectarea regulilor, stăpânirea de sine și forța de a trăi sensurile împlinirii actului educațional. Abandonul acestora în favoarea unei morale a plăcerii a dus la pierderea conținuturilor și noțiunilor de bine și rău. O spune în 1950. Fericită alegerea de către editorii români a acestui citat, ca fiind relevant gândirii sale: „dar datoria noastră cea mai sacră este să facem revoluția pedagogică care va face din școală, în loc de tristă fabrică de certificate și diplome, un cămin de educație morală, intelectuală, estetică și religioasă și mai ales un centru puternic de educație viguroasă”. Cuvinte din 1950! Sunt curios ce ar gândi despre caricaturizarea educației din zilele și școlile noastre. Sau cum interprează corifeii noii pedagogii a nimicului cuvintele prin care Alexis Carell deschide Prefața lucrării sale: „În zilele noastre este important să ameliorăm atât starea mentală cât și cea organică a umanității civilizate; adică să ne străduim să formăm ființe superioare tuturor acelora care au locuit până în prezent pe suprafața Pământului. Această tentativă este necesară fiindcă inteligența noastră nu a crescut simultan cu nivelul de complexitate al problemelor de rezolvat. De aceea, suntem în primejdie.

Societatea modernă nu s-a preocupat decât de valorile materiale. Ea a neglijat problemele umane fundamentale, care sunt atât materiale cât și spirituale. Nu numai că nu ne-a adus fericirea, dar s-a arătat și incapabilă să ne împiedice deteriorarea. Doar cucerirea sănătății fizice nu este suficientă. Trebuie, de asemenea, ca în fiecare individ să fie provocată dezvoltarea optimă a potențialității sale ereditare și a personalității; căci calitatea vieții este mai importantă decât viața însăși” (pg. 15). Un ton profetic. Nu doar pentru anii aceia. Merită să consemnez și continuarea gândului: „Prin urmare trebuie să găsim mijlocul de a suscita în mod artificial în fiecare om activități care, pe măsură ce-i vor mări capacitatea de adaptare la lumea socială  și cosmică, îi vor facilita și ascensiunea mentală. Aceste activități se manifestă mai ales prin simțul moral, judecata corectă, tăria spiritului sau rezistența la nebunie. De altfel, acestea depind de inteligență și intuiție. Dar, pentru a fi cu adevărat folositoare, caracterul și inteligența au nevoie, ca substrat, de echilibrul sistemului nervos, de forța organică și de imunitatea naturală în fața bolilor” (Idem). Evit, desigur, transcrierea cărții. Pot doar să vă spun că avem de a face cu aceste reflecții subsumate unor idei-ductoare relevante: cap. I: Nesupunerea față de legile vieții (pp. 25-48), cap. II: Necesitatea de ne supune legilor naturale (pp. 49-80); cap. III: Legi fundamentale ale vieții umane (pp. 81- 118); cap. IV: Binele și răul (pp. 119-135); cap. V: Regulile de conduită (pp. 137-178); cap. VI: Practica regulilor de conduită (pp. 179-238); cap. VII: Predarea regulilor de conduită - Aptitudinea de a ne purta rațional (pp. 239- 254); cap. VIII: Predarea regulilor vieții (pp. 255- 270) și cap. IX: Reușita vieții (pp. 271-295).

Prin publicarea în limba română a lucrării avem, de fapt, recuperarea unui spirit, a unei norme de gândire în pedagogia socială vrednică de luat în seamă.

Sursa: tribuna.ro