La Judecata de Apoi, de la o mamă nu se va cere mai mult, ci numai dacă ea cu dragoste şi cu dăruire de sine a dus crucea naşterii de copii şi a creşterii lor. Între părinţi şi copii există aceeaşi legătură ca şi între preoţi şi fiii lor duhovniceşti. Despre această legătură, Apostolul Pavel spune: „Căci care este nădejdea noastră, dacă nu chiar voi, înaintea Domnului nostru Iisus, întru a Lui venire?” (I Tesalonicieni 2, 19).

La Judecata de Apoi, părinţii nu vor sta singuri înaintea Domnului. Ci, precum şi Cain a fost întrebat: „Unde este fratele tău?”, aşa vor fi şi ei întrebaţi: „Unde sunt copiii voştri?”. Se vor mântui când vor putea spune Domnului: „Iată, Eu şi pruncii pe care Mi i-a dat Dumnezeu” (Evrei 2, 13).

(Nikolaj Evgrafovich Pestov, Cum să ne creștem copiii: calea spre desăvârșita bucurie, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2005, p. 19)