„Ce minune, fraţilor, ce coborâre de negrăit a iubirii faţă  de noi, a Iubitorului de oameni Dumnezeu! Unirea pe care o are prin fire cu Tatăl Său, făgăduieşte să o aibă prin har şi cu noi, dacă vrem; şi noi o vom avea cu El la fel, dacă vom lucra poruncile Lui. Căci ceea ce are El prin fire cu Tatăl, aceea ne dă şi nouă să avem cu El prin voinţă şi prin har. Ce minune înfricoşătoare! Slava pe care a dat-o Tatăl Fiului, ne-o dă şi nouă Fiul prin harul dumnezeiesc. Şi lucru şi mai mare e că precum El este întru Tatăl şi Tatăl este întru El, aşa Fiul lui Dumnezeu este întru noi şi noi, dacă voim, vom fi întru Fiul, prin har. Ce har nepătruns! Iubirea cu care Dumnezeu şi Tatăl a iubit pe Unul-Născut Fiul Lui, aceeaşi, spune, va fi întru noi şi însuși Fiul lui Dumnezeu va fi întru noi. Şi pe drept cuvânt! Căci odată ce s-a făcut rudenie cu noi prin trup şi ne-a făcut pe noi împreună-părtaşi ai dumnezeirii Sale, ne-a făcut pe toţi rudenii ale Lui. De altfel, odată ce dumnezeirea împărtăşită nouă prin comunicare este netăiată şi nedespărţită, e numaidecât de trebuinţă ca şi noi, cei ce suntem părtaşi nedespărţiţi la ea într-un singur Duh, să fim un trup cu Hristos.”

(Maxime Filocalice, Protosinghel Teodosie Paraschiv, Editura Fotini, p. 58)