Utrenia Sfintei şi Marei Sâmbete – Prohodul Domnului

Liturgică

Utrenia Sfintei şi Marei Sâmbete – Prohodul Domnului

Denia de Vineri seara, numită și Utrenia Sâmbetei celei Mari este slujba înmormântării Domnului Hristos și de aceea are un caracter profund funebru.

Denia de Vineri seara, numită și Utrenia Sâmbetei celei Mari este slujba înmormântării Domnului Hristos și de aceea are un caracter profund funebru. Momentul principal al acestei slujbe îl constituie Prohodul Domnului sau cântarea de jale pentru moartea și îngroparea Domnului, cântat în trei stări de către preot și credincioși în jurul sfântului Epitaf (broderie sau pictură care reprezintă scena punerii în mormânt a Mântuitorului), așezat în mijlocul bisericii încă din timpul Vecerniei care a fost săvârșită dimineață. Pe toată durata Prohodului, preotul stă în fața Sfântului Epitaf, iar între stări el rostește ectenia mică și îl cădește înconjurându-l.

După Prohod se cântă Binecuvântările Învierii, ca la Utrenia duminiclor, pentru ca după jalea pentru moartea și îngroparea Celui răstignit, să ni se insufle speranța și încrederea în Învierea Sa cea de a treia zi.

Un alt element important care caracterizează această denie (pe lângă Prohodul Domnului), este procesiunea impresionantă a înconjurării bisericii de către cler și credincioși, cu Sfântul Epitaf, care are loc după Doxologie, și simbolizează ducerea la groapă și înmormântarea Trupului mort al Domnului, amintind totodată și de procesiunea care se făcea în trecut în această seară, la Ierusalim, de la Golgota la Sfântul Mormânt.

Al treilea element important al acestei denii îl constituie cele trei lecturi biblice de la sfârșitul slujbei: o paremie, un apostol și o evanghelie, care se citesc după readucerea Sfântului Epitaf în biserică și așezarea lui pe Sfânta Masă, unde va sta până la Înălțarea Domnului.

Prin cântarea Prohodului și prin ritualul solemn al înconjurării bisericii cu Sfântul Epitaf, denia din Vinerea Sfintelor Patimi constituie una din cele mai impresionante slujbe ale cultului divin public ortodox, fiind socotită de către unii teologi, „punctul culminant al creației liturgice ortodoxe”.

Citește despre: