Dacă ai ști ce-nseamnă mama, zic așa, în gândul meu,

N-ai striga în fața mamei, să-ntristezi pe Dumnezeu. 

Dacă ai ști ce-nseamnă mama și însemnătatea ei

A-i iubi-o făr’ de seamăn; n-ai urma pe cei mișei.

Dacă ai ști ce-nseamnă mama, sufletul i l-ai simți,

I-ai vorbi cu voce blândă, iară gândul i l-ai ști.

Mama are multe taine, nimeni nu le poate ști.

Fericit e omu-acela care-nvață a iubi.

Oare cine este aceea care-n brațe te-a purtat?

Oare n-o cunoști pe mama, ce viața ți-a dat?

Oare n-ai citit Scriptura și de cei ce au lovit

Pe părinți, căci mâna aceea în pământ n-a putrezit?

Mama este har al casei, Dumnezeu așa-a lăsat.

Dar acuma lumea aceasta toate legile a stricat.

Și se duc cu toți la vale, înșelați de cel viclean:

Strigă, bat, nu iau aminte că vrăjmașul i-a-nșelat.

Oare nu știu eu, copile, câtă grijă ți-a purtat,

Câte nopți și câte zile mâna ei te-a legănat?

Oare nu-ți aduci aminte, o, copile dezmierdat,

Că la sânul mamei tale ai crescut, te-ai dezvoltat?

Acum, când crescut-ai mare, pentru ce nu vrei să știi

Căci cu mâna mamei tale învățat-ai ca să scrii?

 Acuma-i mai obosită, a slăbit, a-mbătrânit

De ce te-nholbi la dânsa și îi strigi așa răstit?

Ai ajuns de-acuma mare și te duci în treaba ta

N-o ajuți, dar las-o-n pace, te rog, n-o mai întrista.

Va sosi o vreme-n care vei trăi și vei vedea

Ce însemnătate mare a avut măicuța ta.

Dar târziu va fi atunci și adânc vei suspina

Oare clipele acelea te vor mai putea ierta?

Mama te-a udat pe tine din al dragostei pahar,

Acum, când crescut-ai mare, viața ei o faci calvar.

Nu știi oare că măicuța a primit de sus, din Cer,

Niște drepturi minunate și dreptatea ei te cer?

N-ai dori să simți vreodată din blestemul ei cumplit

Ca să intre-n tine dracii, să te chinuie un pic.

Nu îngrămădi păcate, că acestea le plătești,

Prigonirea de părinte te ajunge, și-o pățești.