La sfârșitul slujbei înmormântării sau al slujbelor de pomenire a morților, după ce preotul face apolisul, rostește formula introductivă „Întru fericită adormire...” și se cântă solemn imnul „Veșnica pomenire” de trei ori. În timpul acesta, preotul și rudele mortului ridică și leagănă coliva, vinul și celelalte daruri, simbolizând înălțarea sufletului spre cer.

Prin cântarea „Veșnica pomenire” ne rugăm lui Dumnezeu ca, pe de o parte, El să-și aducă pururea aminte de cel mort întru Împărăția Cerurilor, iar pe de alta, cei vii sunt îndemnați să păstreze neîntreruptă legătura spirituală cu cel răposat, să nu-l dea uitării, ci să-l pomenească neîncetat în rugăciunile lor.

(Preot Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, p. 401)